23rd October 2006

Bravii muncitori

posted in Pentru cultura ta |

Azi dimineata am trecut ca de obicei pe linga statia de tramvai la care “se lucreaza” de cam 2 luni si ceva. “Modernizeaza” si podul ce urmeza la citva metri de statia mai sus amintita. Am admirat si de data aceasta sporul cu care “muncesc” baietii. De data asta am facut si o poza sa o am de amintire.
La citva metri mai incolo se muncea in toata regula, un escavator facea o groapa cit toate zilele. Mai interesant e ca in locul respectiv se lucrase deja, adica ei dezgropau practic ce acoperisera. Probabil nu era pamintul la standard corect, sau mai degraba isi uitase ingineru ceva pe fundu gropii la ultima vizita. De fapt ce conteaza…zilele trec…banu de la fraieri vine asa ca sa-i dam bataie. Traiasca munca la stat!

Later edit. La intoarcere de la scarbici am mai surprins pe unii care chiar faceau ceva la pod, mai bine peste 2 luni decit prea tarziu nu?


De remarcat finetea unirii celor doua sectoare, observati cit de “drepte” sunt marginile? Stiu deja exagerez, dar ma scoate din minti faptul ca fac in 2 luni(daca termina zilele astea) ceea ce se putea termina lejer in 2 saptamini, si culmea, eu platesc chestia asta…

This entry was posted on Monday, October 23rd, 2006 at 3:00 pm and is filed under Pentru cultura ta. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

There is currently one response to “Bravii muncitori”

Why not let us know what you think by adding your own comment! Your opinion is as valid as anyone elses, so come on... let us know what you think.

  1. 1 On February 4th, 2009, Petra said:

    In Oradea exista o strada paralela cu calea ferata, destul d elunga si anevoioasa.
    Stand in apropiere zilnic am obervat cum se lucreaza timp de 3 ani. Tin minte ca se intampla prin 94-97. In aceasta perioada s-au sapat santuri de vreo 5 ori. Intre aceste “lucrari” s-a si asfaltat de vreo doua ori. Totusi existau gropi asa de mari si asa de frecvente una dupa alta, incat nici cu bicicleta (desi camera unei semicurse este foarte ingusta) nu reuseai sa le ocolesti pe toate, nici macar pe marginea drumului (de fapt nu exista margine precis delimitata). Astfel, drumul parcurs era o adevarata tura montana cu traseul intiparit bine pe creier, fiecare milimetru de strada era codificata in neuroni. Altfel, riscai sa ajungi la spital.

Leave a Reply