Avem o tara frumoasă…Cetatea Deva
Am prins cred, ultimul weekend de toamnă frumoasă acu cîteva zile într-o “excursie” de o zi la Deva. Plănuisem de ceva timp escapada asta pentru a vizita cetatea mai ales că citisem că de un an sau doi se montase o telecabină ce te duce fain frumos pînă sus.
Aşa că am luat rapidu “Săgeata Albastră”, să mă sparg în figuri la confort, dimineaţa la 5 şi am ajuns în oraş la 8. Legat de călătoria cu trenu’ am două observaţii:
Primo: o fi ea “Săgeata albastră”, dar la capitolul confort lasă mult de dorit. E drept că este curat, măcar atît la căruţa de bani pe care o dai pe bilet. Pai să bagi un tren conceput pentru distanţe de maxim 100 km sau maxim una bucată juma’ de oră pe un traseu de 5 ore? (Timisoara - Sibiu). Eu am mers pînă la Deva şi simţeam că stau pe cuie după 30 de minute. Nu ştiam cum să mă aşez să nu-mi teşesc funduţ de la scaunele alea tari şi incomode, ce să mai zic de cei care mergeau pînă la ultima staţie…
Secondo: Probabil că ştiţi că este interzis cu desăvîrşire fumatul în tren. Asta a fost cireaşa de pe tort. Nu la plecare, că atunci eram mult mai preocupat de faptul că mi-e somn de pic şi nu pot sta nici într-un fel fără să-mi intre ceva în coaste ori să-mi facă fundu’ plat, dar la întoarcere nu am mai rezistat. Simţeam că turbez dacă nu fumez o ţigară. Pentru început am fumat o juma’ pe şest la budă avînd grije să suflu fumu’ pă găurica de aerisire, da’ aia numa ţigară nu a fost. Am ieşit mai aţîţat decît intrasem. Staţii erau doar 3 pîn la Timişoara, da ţi’ai găsit, nu stă trenu’ decît să apuci să urci şi să cobori. Încercasem eu o dată la prima staţie da’ cînd să-mi aprind una, controloru, care era si el afar’ îmi zice: plecăm acu’ domnu’.
…Morţi, cristoşi, dumnezei, carne la toată conducerea CFR se da in mintea mea…
Salvarea tot de la controlor a venit pîn’ la urmă. Era şi el fumător şi mă văzuse disperat. Norocu meu.
Vine la mine după ce pleacă trenu din staţie şi îmi zice: “Haideţi cu mine domnu’ dacă vreţi să fumaţi”. Am intrat amîndoi în cabina pilotului, cea nefolosită (în caz că nu ştiaţi săgeata are în ambele părţi cabină de condus, e deci o rîmă scurtă cu două capete) şi ne-am uşurat of-ul. Am şi vorbit o bucată de vreme (cît am sudat două bucăţi) despre tîmpenia cu interzisu’ fumatului. Consensu’ a fost ca este o MARE căcănărie, cu adaos-ul meu că a fost doar o chestie făcută să mai strîngă CFR-u neşte bani de pe fraierii care îs prinşi la fumat. Altfel de ce nu ar fi amenajat un colt unde aştia care işi bat cuie singuri să o poata face făr’ să deranjeze pe ceilalţi? Bine că mai există solidaritate între noi ăştia fumatorii. Măcar o dat’ la 100 de ani.
Înapoi la Deva. Cum ziceam, am ajuns la 8 acolo. Frig afar’ de-ţi picau urechile. Bun. Intrăm la McDrive ( sper că se simte concernul că-i fac reclamă şi sare măcar cu un BigMac) să bem o cafea şi să vîrîm ceva la ghiozdan. Am zis că dacă m-am dat rotund cu săgeata atunci merită să mai sparg nişte lovele şi aici( oricum altă soluţie la îndemînă nu aveam în afar’ de crîşma gării). Prima dat’ am vrut să merg la toaletă, dar ce să vezi: accesul pe bază de parolă acolo…Am ramas un pic nedumerit…Singurele uşi încuiate şi parolate îs la budă…Lîngă uşă o foaie lipită cu scris mare: “Accesul se face pe baza codului de pe bonul dvs.”
Bun, îmi zic, aşa o fi pe la McDrive mai nou, că nu’s eu aşa de umblat …Deci ca sa mergi la budă tre’ mai întîi să cumperi ceva de la aştia. Treacă meargă, oricum voiam să mîncăm aici aşa că am cumpărat repede o cafea şi un cappucino să pot “accesa” buda. Dejun, dejun şi hai mai departe prin oras. Legat de buda ăstora oricum le-am tras-o, că la întoarcere am intrat iar la toaleta lor cu acelaşi cod. Poate îl schimbă o dată pe zi sau poate o dată pe săptămînă, sau pe lună? Oricum pentru cei din zonă: codu era “3001″ încercaţi poate aveţi noroc…
O lungisem cu dejunu’ de se făcuse ora 10, da încă îi dădea cu ţugu pe afar’ aşa că am luat-o voiniceşte spre dealu’ cetăţii. Ştiam că tre’ să fie şi ceva muzeu pe lîngă şi aşa a şi fost. Găsisem pe net că era proaspăt renovat şi aşa l-am găsit.
Proaspăt renovat şi închis. Iată o poză:
Dupa cum se vede, “renovatorii” au avut “geniala” idee să-l renoveze în această “minunată” culoare roz. Foarte frumos n-am ce zice, probabil trebuia lichidat stocul de vopsea din culoarea respectivă că expira altfel. Buuunn, am lasat muzeu’ în plata contribuabililor din Deva şi am mers la cetate. Am luat telecabina, de fapt un lift pe diagonală dupa cum se vede aici:
Toate bune şi frumoase, preţul pentru o persoană dus-întors mai mult decît rezonabil: 5 Ron. Si iată-ne sus. O privelişte mai mult decît superbă, după cum se vede în poze, la început a fost întunecat dar în cele din urmă s-a dovedit a fi o zi minunată.
Lucru admirabil: se lucra la cetate pentru a se reface o cale de acces. De asemnea de observat reflectoarele instalate ce oferă o privelişte grozavă noaptea. Îmi pare rău că nu am mai avut loc pe card-ul camerei şi pentru o poză cu cetatea noaptea.
Nu-mi place să folosesc superlativele, dar pot fără tăgadă spune că am petrecut o zi excelentă vizitînd cetatea de la Deva. Cei care aveţi ocazia, treceţi şi aruncaţi o privire măcar, merită.
