weblogu’ lu’ maK

E luni.
Iar.
Incepe inca o saptamina.
Se termina inca o luna.
Vine alta.
Si uite asa trece timpul si eu scriu aici fara a avea o minima idee despre ce voi tasta mai departe.
E doar un exercitiu, nu te impacienta, e posibil sa iasa ceva interesant de aici, asta daca ai rabdare sa parcurgi rindurile si eventual sa citesti printre ele.
Nu? No problem. Urmatorul.
Urmatorul rind.
Am tras mita de coada in ultima vreme.
Nu i-a placut.
Nici mie, facea prea mult zgomot si imi zgaria timpanul. Asa ca am zis sa-i dau drumu’ si sa incerc altceva.
Ai observat vreodata ca poti scoate o gramada de chestii din tine chiar si cind nu ai nimic de zis sau mai bine scris, chiar cind nu vrei neaparat sa zici ceva?
Cum se intimpla acum la mine.
Rahat.
Am fost intrerupt. Mai si ce bine le ziceam…
Sa revin.
Pe dracu, mi-am pierdut ideea ce nu o aveam.
Nu-i asa ca e al naibii de enervant cind esti in mijlocul unei fraze, idei, revelatii sau alta chestie de asta deosebit de productiva si vine unu sau una bucata idiot si te intrerupe, iti taie macaroana de parca e bucataria lu’ masa?
Ar fi minunat sa te poti incuia undeva intr-un colt al mintii sa nu mai auzi, vezi, nimic decit ceea ce faci in momentul respectiv. Stiu ca teoretic exista persoane care pot face treaba asta.
Eliminarea oricaror stimuli. Meditatia pura.
Oare cum o fi? Sa fi doar tu si gindurile tale?
Nu auzi, nu vezi, nu mirosi, nu simti absolut nimic. Esti doar tu si cu tine. Pare o perspectiva interesanta?
Nu stiu, prima chestie care imi vine in minte e intrebarea: si ce dracu’ o sa fac? Despre ce? Cum? Unde?
Cu cine nu mai intreb ca asta e la mintea cocosului sadic. E clar ca nu mai e nimeni la mijloc.
E infricosator pentru cine se teme de singuratate. Adica nu mai e nime’ pe aici?
Alloo?
Nimic, nici macar un ecou.
Si e intuneric.
Din moment ce nu vezi nimic nu ai cum sa distingi culori nu?
Nu poti face nici o miscare pentru ca nu ai corp.
Nici aloo ala nu a existat de fapt, pentru ca nu poti vorbi.
Nu poti face nimic in afara de ginduri. Ginduri care momentan sunt toate intreptate intr-o singura directie: unde sunt? de ce nu vad nimic?
Se face o verificare a tuturor receptorilor si se constata zero activitate pe linie.
Initial e panica necunoasterii, respingerea starii, cauti o poarta, o farima de lumina, un gram de sunet, ai accepta chiar si ceva neplacut numa sa fie ceva, da’ pauza.
Esti doar tu, de fapt nu esti tu, pentru ca tu simti, vezi, auzi, mirosi.
Nimic din toate astea.
Intrebarile continua sa curga neintrerupte de nimic din afara. Si constati ca totusi e ceva.
E gindul ce l-ai avut cind ai intrat in aceasta stare. Doar el, nimic altceva. Lacom, hulpav, te napustesti asupra lui, il intorci in stinga, in dreapta, peste cap, il diseci, savurezi fiecare particica din el. Si de aici se ivesc alte si alte ginduri strins legate de cel de la ce ai pornit. Daca era o problema gindul initial, acum ii vezi toate solutiile posibile si imposibile. Solutii, metode, pasii ce trebuie parcursi in fiecare varianta, iar daca te concentrezi mai mult poti intui chiar si efectele ce survin solutiei alese.
Sublim.
Nu trebuie sa cauti iesirea, vei iesi doar cind ai epuizat subiectul.
Lin, fara nici un alt gind in plus decit cel ales de tine.