weblogu’ lu’ maK

E frumos numaru’ asta. Am rumegat mult cam ce naiba sa scriu aici pentru a “celebra” insemnarea cu numaru’ asta.

Un banc? Neaahhh. La ora asta nu am chef, de altfel nu e blog de bancuri, am pus si eu citeva la vremea lor unele care mi s-au parut reusite. In categroia de “Funny Stuff” am sa postez de azi incolo doar cele mai noi chestii, si respectiv bancuri ilustrate de genu’ aluia cu submarinele, adica unu pe saptamina in cazul cel mai fericit.

Politica? Poate ai observat ca am cam lasat-o moale cu tema asta. De ce? In primu’ rind sunt prea dezgustat de ce se petrece in domeniul asta, si pe linga asta sunt deja prea multi care trateaza acest subiect cu relativ succes. In al doilea rind, audienta mea e prea redusa. De altfel, nimeni nu a comentat nimic la aceste insemnari. Ergo, nu am cu cine sta de vorba. Daca sau cind se vor schimba lucrurile, voi revenii la aceasta categorie.

Poezii? Aici postez doar cind mai ma chinuie talentu, ori versuri nu imi vine sa fac prea des, sunt prozator nu poet hihihi.

Chestii de pe net? Nu prea am inclinatia de a posta lucruri care nu-mi apartin, decit daca sunt foarte, foarte interesante, amuzante, etc.

Pentru cultura ta? Ramine de vazut, poate cindva voi continua…

Portofoliu? Cind mai fac ceva deosebit vei vedea.

Din copilarie? N-am observat sa intereseze pe cineva subiectu’ asa ca…pauza pentru moment.

General. Aici am pus de-a valma tot felu de subiecte. Unele din putu gindirii, unele serioase, unele fantezie pura, altele aberatii pe cimpie, vor mai venii si altele, nu schimbati canalul, caci nici nu stiti ce pierdeti hihi.

Practic ce am zis cu insemnarea asta? Mai nimic stiu, doar am facut un soi de retrospectiva si ti-am zis cam ce si unde va urma.

Acestea fiind zise, la mai multe si la mai bine!

Cred, sau hai sa zic, am convingerea ca psihicul uman este unul dintre cele mai mari mistere cu care s-a confruntat vreodata cineva. Nu ma injura dar de altceva nu imi vine sa vorbesc acum. E mare si este mister pentru ca nu e ca orice sistem fizic ce poate fi analizat si sintetizat metodic si fara gres. Nimeni nu cred sa fi reusit 100% sa il decripteze incit orice reactie, orice actiune, sa aiba o explicatie sau o cauza concreta descoperita. Daca ar fi reusit careva, nu am mai fi surprinsi de unele fapte ale semenilor nostri, ci dimpotriva, am putea anticipa si opri, pe cele cu efect negativ, practic am atinge perfectiunea mai ales ca si societate. Daca e sa luam una din componente (una dintre cele cunoscute) si anume constiinta, si am face o comparatie intre indivizi, am realiza ca doar la constiinta exista zeci de deosebiri, variante de reactie si comportament. Exista deosebiri chiar la acelasi individ. In fond, omul este o mare variabila. Poate fi controlat si manipulat prin diverse metode, dar niciodata nu a existat o siguranta de 100%, intotdeauna au aparut exceptii care sa se abata de la tiparele cunoscute, stabilite, experimentate. Omul este previzibil intr-o mare proportie, dar niciodata in totalitate, cel putin nu inca.

In acest moment stau si ma intreb ce m-a apucat de scriu toate astea acum si aici, nici eu nu stiu.

In alta ordine de idei, nu am reusit sa ma anticipez nici macar pe mine.Si cine ma cunoaste mai bine decat chiar eu? Si totusi reusesc sa ma surprind uneori.

Am o idee interesanta in ceea ce priveste „deja-vu”-ul, sentimentul acela ciudat cand traim un eveniment cu senzatia ca e de fapt o amintire. In opinia mea, indiferent cat de neesentiala este intamplarea, la mine au fost cateodata si simple imagini, situatii banale, senzatia apare, cred eu, din cauza ca in momentul respectiv tocmai am trecut printr-un punct al existentei care nu putea fi ocolit. Daca ar fi sa reprezentam viata asemenea unui grafic de functie (nu chiar la propriu, ci doar ca si grafic), in acest desen exista puncte critice, sau fixe daca vrei, prin care trecem, restul fiind la liberul arbitru, ei, in momentul trecerii prin unul din aceste puncte, avem senzatia ca am mai trait candva acea intamplare, aceasta fiind de fapt confirmarea ce o avem ca trebuia sa trecem pe acolo. E farama de premonitie ce o avem cu totii.

Oare ce se ascunde in cele 80-90 de procente din creier pe care nu le folosim? Sa fie un rezervor de experiente acumulate de-a lungul miilor de vieti anterioare? Cunostinte uitate si ingropate la care nu vom avea acces niciodata? Sau e vorba de doar un spatiu de depozitare pe care am uitat sa il folosim sau vom invata sa il utilizam la timpul potrivit? Se spune ca sufletul omului se afla localizat undeva in cosul pieptului. Sa fie evolutia mutarea acestuia in acel spatiu nefolosit? Astfel realizandu-se o fuziune intre ratiune si simtire? Daca stau sa ma gandesc ar fi destul de logic. Se spune ca gandim cu capul si actionam sub impulsul inimii. Unirea celor doua componente ar presupune o armonie fara precendent. Constientizarea subconstientului. Trezirea din somnul ancestral al subconstientului ar putea fi cheia tuturor misterelor.
Probabil in momentul acela nu am mai dormi, nu am mai avea nevoie de hrana, am avea controlul absolut asupra fiintei noastre, pana la ultima celula, asta daca am mai avea o forma fizica. Sau poate am avea o forma fizica doar o perioada, apoi am deveni pur si simplu un flux de energie, un camp, nemuritori.

Privesc la florile de crin
In noaptea tirzie
Si nu mai pling, nu mai suspin
Speranta e vie
Caci flacara fost-a aprinsa iar
De sufletul tau blind
Chiar cind credeam ca e-n zadar
Sa mai umblu pe acest pamint
Mi-a disparut singuratatea, tristetea apune si ea
Zimbesc, privesc, rid, traiesc cu adevarat
Pentru c-ai aparut tu in viata mea

Tre’ sa recunosc ca nu fac parte din categoria celor care au grija sau inspiratia de a posta ceva pe blogul propriu in fiecare zi.
Eu scriu cind, cit si ce am chef si daca am chef. Nu sunt citit exhaustiv si nici atit de comentat si nici nu-mi pasa.
Asta e motivul pentru care am fost recunosc surprins de taguiala lui Sebi. M-am googaluit si eu sa vaz prin alte locuri cam ce vrea sa fie exercitiul respectiv. Buuun, in mare e ceva de genu ca se trezeste unu care detine blog cu o idee, ma rog intrebare si o baga la el acolo, avind grije sa lanseze respectiva intrebare si catre alte bloguri prin adaugarea de link-uri catre blogu respectiv adica l-a tag-uit pe respectivu. Ce face respectivu? Pai obligat de legea nescrisa a bloggerului in primu’ rind baga si el un post in care rapsunde la chestiunea lansata si evident da mai departe. Cam asta ar fi taguiala.
Mesaj pentru cei care vor gindi(mai greu cu comenturile pe aici pe la mine ca lumea e putina si rusinoasa) ca autorul acestui post face pe desteptu cind povesteste despre ce ii vorba cu taguitu respectiv: “Hai sitctir! Zi zau cu limba scoasa! Uite ca eu nu eram sigur ca asta vrea sa zica si am cautat sa vad, si am si scris despre asta pentru altii care la fel poate nu stiu cu ce se maninca.”

Ok, deci ne-am lamurit. Despre ce era tagu? Asa, 5 secrete. Hmmm. Buna asta, adica sa spun eu cinci lucruri secrete? Pai atunci ar inceta sa mai fie secrete nu? Va trebui sa te multumesti cu ce voi binevoi eu sa iti zic.

1.Tot ce scrie la categoria “din copilarie” este adevarat, face parte din viata mea. Sunt lucruri traite, pe atunci nu existau bloguri, e blogul meu de atunci as putea spune.

2. Sunt in genere un tip prea rational pentru a putea fi optimist sau pesimist. Nu sunt de nici un fel. Traiesc viata asa cum reusesc sa mi-o fac si asa cum mi-e data de altii. Nu cred in nimic doar pentru ca altii o fac, doar in mod exceptional pot accepta o stare de fapt fara a vedea o dovada concreta care sa mi-o confirme.

3. Am convingerea ca in afara situatiei in care populatia maicii Geea se va trezii la realitate, in urmatori 10 ani in cel mai fericit caz 20, nu vom mai avea grij precu preturile, politica, footbalul, manelele sau telenovelele ci una singura supravietuirea.

4. Una din calitatile mele ( sau defect depinde cum vrei sa o iei) este curiozitatea. N-am avut de lucru si am mers in sus pe ramurica asta de taguri. Adica am aflat virful romanesc al acestui tag. De unde a rasarit adica, cine vrea sa afle n-are decit sa mearga din tag in tag mai sus.

5. Si asta e mai mult decit important daca reusesti sa citesti lucru asta cu mintea, viata nu are nici un sens si nici un scop decit acela pe care ai ales tu sa il ai, nimeni niciodata nu va venii sa te lumineze daca tu nu esti in stare sa o faci.

In rest, eu sint rodul imaginatiei mele.

Era sa uit. Trebuia sa dau mai departe nu? Asta ar presupune sa am 5 proprietari de bloguri despre care as vrea sa aflu oaresce, sau ceva de genu asta, imi pare rau, nu-i cazu’, daca vreau sa aflu ceva intreb, nu trimit tag-uri.