weblogu’ lu’ maK

Fac parte din aceea generatie care a prins constient schimbarea a doua regimuri. De la cel “comunist” la cel “democrat”.
Am fost soim al patriei, apoi pionier, chiar, nu te-ai gindit nicioadata la denumirea asta? Pionier. Viitorul pion al maretului conducator. Eh, macar atunci lucrurile erau mai pe fata decit sunt acum. Dar nu despre asta voiam sa scriu.

In dimineata aceasta imi amintisem de acele jocuri ale copilariei cind nu existau computerele, jocurile electronice, chat-ul, mircul, messenger-ul, RPG, FPS sau alte chestii cu care isi omoara neuronii copii de azi.

Scunsa’, asa o numeam noi, de-a va-ti ascunselea. Cred ca e unul din putinele jocuri ce a supravietuit de atunci. Mai sunt inca cunoscute expresiile:
- Cine nu-i gata il iau cu lopata
- Urma, urma scapa turma
- Ceapa, ceapa stai in groapa si ceapa, ceapa iesi din groapa.
- Plimba ursul ca rugineste lantul.
Prinsa’ prinsa pe sus, prinsa pe animale.
Tara, tara vrem ostasi.
Ratele si vinatorii.
Tarile.
Telefonul fara fir.

De’a impuscatu’, folosind tuburile de plastic si cornetele de hirtie. Erau mai greu de gasit pe atunci, la fel si banda adeziva. Cornetele cele mai grozave ieseau din foile de caiet dictando. Cei mai priceputi si mai norocosi dintre noi aveau “arme” cu 4, 6 tevi, minere si catare. Bineteles ca erau cei mai cautati coechipieri.
Am avut norocul si ghinionul sa cresc intr-un bloc vechi ce avea curte interiora. De ce noroc si ghinion? A se citi mai jos.
Cladirea era in forma de patrat cu balcoane de acces la apartamente pe exterior, basca inca o curte in spate unde aveam printre altele un cires(grozave), un visin(si astea erau bune da’ era mai greu de catarat, trunchiul avea cam 2 metri jumate inaltime), un tei imens(bara dreapta a portii de la 21).
Beciurile se intindeau pe intreaga suprafata a blocului si erau foarte populate de horzi de sobolani pe care îi vinam “sportiv cu bucati de caramida si pietre, sau unii mai sadici, puneau custi capcana pentru a avea deliciul inecarii sau arderii sarmanelor lighioane.

Pe atunci se batea foarte mult mingea pe afara. Se lasa cu proteste furioase si rugaminti fierbinti cind venea mama sau tata sa ma ia “de afara”. “La masa”, o mina de cartofi prajiti si doua felii de salam la gratar, fasole, mazare, spanac sau felii de pine cu unt presarate cu boia. De multe ori am alegrat inapoi cu felia de pine in mina. “Ma duc ca ma asteapta baietii”.

Eram mai multi copii, dar de virste diferite. Cei mari ne mai puneau pe noi, baietii mai mici, sa ne batem intre noi pentru a se bucura de spectacol. Asta cind nu ne ciodaneam noi de noi pentru tot felu de timpenii, ca de exemplu rarisumul exemplar de actibild de la TURBO, cel cu masina VECTOR.
In curte am invatat sa merg pe bicileta, Pegas, in curte mi-am julit genunchi de nenumarate ori, alergind cu mingea sau catarindu-ma prin copaci.
Ne deadeam pe placi de furnir cu rulmenti pe post de roti.

Pătrăţica. Pătră. A fost in timpul generalei, principala ocupatie din timpul pauzelor. Tin minte cum ne napusteam toti baietii afara din clasa cind suna, pentru a prinde si ocupa cea mai bine pozitionata placa de beton din curtea scolii. Jucam cite 15-20 de baieti fiecare cu “pătrăţica” lui mingea se plimba dintr-o parte in alta pina cind cineva pierdea un punct din cele 3, raminea cu viata, iar apoi era eliminat. Pina cind ramineau ultimii doi care jucau finala.

Vacantele la sat. Era minunat la sat, pentru un copil crescut la oras intre betoane.
Mi-l amintesc pe bunicu’, odihneasca-se in pace, veteran de razboi, era paznic de noapte la primarie. Avea o gheretuţă de un metru patrat unde statea “la paza”.
Parca il vad si acum, inalt, solid(de acolo mi se trage si mie) cu un zimbet blajin, ne primea pe mine si bunica cind veneam seara cu boceluta de mincare. Alta imagine, bunicul in prispa casei, cu oglinda agatata de unul din stilpi pridvorului, se spumeaza tacticos, si incepe a se barberii cu unul din aparatele acelea vechi de foloseai lame duble.
Cimpul de griu treierat cu balotii de paie lasati sa se usuce, cu care contruiam castele, cu fortificatii elaborate.
Laptele proaspat de vaca, soldateii de la bunica, pîinea de casa, mare si rotunda, mamaliga cu brinza de oaie taiata cu sfoara, basmele la gura sobei.
Sfirsitul clasei a patra, tabara de vara, la scaldat, casutele cu paturi suprapuse, mesele la cantina, carnaval mascat, “discoteca” pe platoul de adunare, dansul cu moneda, ghicesti in ce mina este, primesti moneda si un sarut. Tin minte ca m-am intors in vara aceea cu o gramada de monezi, eu luam sarutul si moneda, plecam in centrul platoului, schitam doi,trei pasi de dans si ma puneam in alta parte a cercului.

A venit 16 decembrie 89′, a inceput sa se traga, dormeam pe jos si stateam mai mult pe hol unde era un perete in plus, tineam paturi la toate geamurile sa nu se vada noaptea lumina. Tin minte ca maica-mea nu putea sa doarma pentru ca in acele 4-5 zile s-a tras aproape nonstop. Apoi a inceput la Bucuresti, am vazut in direct cum a fugit “tiranu’ cu elicopteru”. Craciunul si impuscatul. Ianuarie, la coada ca se dau portocale. Poti cumpara o lada de caciula.
Clasa a cincea, adio uniforma. Traiasca FSN! Vin minerii! Nea Nelu si compania salveaza Romănia! Rahat.

Mustata, buletin, primul barbierit. Adio generala, traiasca liceul. Fotbal, baschet, baschet. Informatica. Teorie,teorie. Primul XT. Primul 486. Plete. Prima tigara, bere, vin, banchet.Permis de conducere. Masina parintilor. Bacaulreat. Gaudeamus.
Primul sarut. Prima fata, devin barbat si ea devine femeie. Admitere la facultate, 5 puncte diferenta. Hahaha. Nu doresc sa pierd un an, ma ajuta tata si intru la particular.

Facultate. Cursuri. Scrie, scrie. “N-ai sa-mi dai sa-mi xeroxez si eu cursul cutare? Ca n-am fost, am aseara un chef marfa rau si nu m-am trezit”
Seminarii, alte cursuri, partiale, sesiune. Prima betie, discoteca, bairam, camin, cantina. Femei. Primul job. Primul salariu. Prima masina, de la tata. Tatal meu si cu mine avem prima ciocnire de opinii. Nu mai ma ajuta cu facultatea. Vind masina, maica-mea se imprumuta. Platesc facultatea si licenta.
Urmatoarele slujbe.
Viata merge inainte, acumulam amintiri, placute si neplacute.

“Mama, ce se-ntimpla azi cu mine
Tot ce am stiut eu s-a schimbat
Mama, ce e rau si ce e bine?
Cum mai pot avea tot ce-am visat?

Ooo, e o lege pentru toti
Viata e o jungla, vrei nu vrei
Ooo, sa te-ascunzi de ea nu poti
E un singur drum, asculta:
Banii vorbesc, banii vorbesc
Unii te ridica, altii te lovesc
Banii nu tac, banii se fac
Totul e in mina lor
Banii vorbesc

Mama, nu mi-ai spus nimic de oameni
N-am stiut ce mult se poat schimba
Mama e asa usor sa-i cumperi
Cit de greu e sa primestï ceva”

Foarte mult adevar. Vorbeam acum o zi sau doua cu cineva, stie el cine, persoana importanta, nu dau nume, si la un moment dat am adus vorba si de bani, mai precis am afirmat eu ca banii sunt una din bolile necrutatoare ale omenirii. Nu a fost prima oara cind am facut o astfel de constatare.
Scoate-ti deshtu’ din gura, nu mai beli okii la pereti si gindeste-te putin sau, daca nu te simti in stare, coboara mai jos citeva rinduri, ne vedem la concluzie.
Am ramas singur? Nu-i bai, las’ ca’i bine si pentru mine. A, scuza-ma, nu te vazusem. Cum ziceam, stai nitel si gindeste. Ce reprezinta in momentul de fata banii?
Mijlocul prin care poti sa-ti satisfaci necesitatile, asa imi vei raspunde nu?
Din pacate, au devenit mai mult decit atit. S-a ajuns la stadiul in care nu mai poti face mai nimic daca nu esti membru al clubului ban.
Iti trebuie bani pentru orice, a ramas ceva pe fata pamintului asta prea rabdator cu noi pentru care nu trebuie sa platesti? Da, mai sunt unele, dar trebuie sa ai ochii pentru ele. Sunt bucuriile simple ale vietii, dar nu despre ele vreau eu sa vorbesc acum.
Hai sa te intreb altceva. Care sunt scopurile tale in viata?
Ziceam ca esti tinar, la inceputul vietii, ai pina in 25 de ani, hai sa zicem pina in 30 ca ma simt generos in seara asta.
Ei?
Dat fiind ca nu poti raspunde la intrebare, nu acum cel putin, in timp ce scriu eu, ma voi pune in locul tau.
Pai vreau o casa a mea, o masina, catel, purcel, televizor, cablu, computer(unu mai bun daca ai deja), internet, etecera etecera.
Cum obtii toate astea daca mama si tata nu-s Columbeni, Tiriaci, sau alta familie cu stare? Ca pe ochi frumosi nu ti le da nimeni.
Corect, contra cost, pe bani, lovele, bistari, caramizi, bete, mangotzi, bastoane, malai, gologani, franci, foi, hirtie. Da, hirtie, ok, nu se mai fac la noi din hirtie, ideea e alta.
Deci, pentru cele enumerate mai sus si multe altele iti trebuie bani.
Cum obtii banii? Tratam la modul onest si cinstit, nu discutam de celelalte modalitati. Pai, muncesti. Esti intr-un cerc vicios.
Muncesti pentru a face bani pe care îi vei cheltui pentru ce iti trebuie si ce nu iti trebuie dar tu crezi ca iti trebuie, nu discutam nici de nevoile artificiale, create pentru consum.
Eliminind din ecuatie rezultatul, care e scopul tau in viata?
DA. Sa faci bani.
Ce am invatat pina acum? Unul din efectele banilor este faptul ca din cauza lor(si nu numai) trebuie tu sa te trezesti dimineata si sa mergi la scribici.

Rog pe cei care se duc cu placere, si sunt in fiecare zi de munca fericiti si multumiti de ce fac sa se abtina. Voi sunteti o categorie aparte, exceptia care intareste regula.

Sa trecem in revista citeva din lucrurile pe care oamenii le fac pentru bani, evident, cele cu efect negativ, ca doar ele sunt cele mai multe si de pe urma lor se obtin cei mai multi bani:
- ucid alti oameni
- ranesc alti oameni
- umilesc alti oameni
- inseala alti oameni

Inceteaza sa fie oameni.

Ce sta in spatele tutoror conflictelor din lumea asta mare si nebuna?
Nevoia de control asupra celorlati, nevoia de putere. Cum obtii toate astea? Ai ghicit, cu bani.

Se poate face ceva?
Doar daca ne schimbam sistemul de valori, mentalitatea, doar daca fiecare om isi cunoaste si pastreaza menirea, locul in societate. Doar daca dispare si Zeul Ban.
Dar ce spun? E o utopie.

“Banii vorbesc, banii vorbesc
Unii te ridica, altii te lovesc
Banii nu tac, banii se fac
Totul e in mina lor
Banii vorbesc”

Recunosc, in fiecare dimineata citesc ofertele de locuri de munca, am citeva alerte si astfel primesc pe e-mail citeva.
Una din ele m-a amuzat copios in dimineata asta:

Ce afli? In primu’ si’n primu rind ca ei, sau el caci oferta e postata de un tip, Persoana Fizica, cum ziceam, afli ca ei au una bucata oferta beton!
Urmeaza explicatiile date pentru cei din clasa primara: vindeti cutare chestii, ce vindeti?, cutare, aveti de ales de la cine. X, Y sau amindoua.
Si piesa de rezistenta: Urmeaza un anunt pentru ce mai slabi de inger, cardiaci, epileptici si orice alt cretin care pune botu la asa ceva: ATENTIE! Se pot cistiga mai multi bani la noi decit la altii!
Acu ma duc sa ma inscriu, nu mai sta pe ginduri, vino si tu cit mai poti merge.

Hai ca m-ati amuzat de dimineata, merci.

Am zis deunazi, la 100 ca o las moale cu politica dar citind aceasta stire nu am putut sa ma abtin, mai ales ca se intmpla in curtea mea.

Pe scurt, pentru lenioshii care nu dau un click sa ceteasca, e vorba de inca o minareala intre prieteni. Preşedintele Comitetului Naţional de Conducere al mortului viu PNCTD, dl Ciuhandu care in timpul liber mai e si primarul satului meu, doreste si probabil va reusii sa “vinda” pasajul din Piata Operei catre actualul chirias, SC ART SRL, pentru suma de 170.000 Euro, fara licitatie, asa, pe okii frumosi, intre pretenari, dupa o evaluare de toata jena. Stiu personal ca un apartament cu o camera de pe linga parcul din spatele Hotelului Continental, deci cam aceeasi zona, costa acum 90 000 Euro.
Sa inchidem okii o secunda la faza ca pasajul face parte din infrastructura pietei, si totusi pretul de 300 000 cit a fost evaluat spatiul suna ridicol. Sa nu mai vorbesc de “chetuielile” umflate cu pompa de 130 000 pe care le pretinde firma.
Spatiul in discutie este in jur la 1000 de metrii patrati calculat asa din ochi, daca luam in considerare si intrarile. Asta ar venii cam 300 Euro pe metru patrat nu? Pai un teren intravilan din Calea Aradului are pretul acesta pe metru patrat. si vorbim aici de buricul tirgului, centru de centru.
Deci primul semn de minareala este pretul extrem de mic.
Mergem mai departe. Asa cum se poate observa din cautarea de mai sus, pasajul si chiriasul nu sunt noutati. Dimpotriva, intre primarie si firma mai sus numita se poarta de ani de zile un elegant joc de teatru ce poate fi considerat realitate de spectatorii mai limitati mental ca sa nu zic oligorfreni. De ce spun joc de teatru? Sa dam citeva exemple:
1. O “disputa“, de, se mai cearta si pretenarii intre ei nu? Sau era inceputul negocierilor?
2. In luna Februarie 2006 avem articolul din Evenimentul Zilei cu o concluzie in coada de peste. S-au dat niste autorizatii, nu s-au dat legal, s-a construit desi nu trebuia, nu se stie, se va vedea…ciuciu.
3. La conducerea firmei s-a aflat dl Stirb fost PNL, apoi nevasta dinsului.
4. Art SRL cere examinarea unor comisii pentru a-si proteja “investitia”, stiau ei ce stiau nu?
5. In luna iulie 2006 constructia este tot “controversata” dar merge mai departe.
6. Avem un foarte interesant proces verbal (treceti direct la pagina 16) unde se poate vedea limpede cine cu cine voteaza.

Si ajungem la zilele prezente cu stirea de la care am pornit. Cam ciudat nu? Comica este pozitia celor care au blocat vinzarea. Cum ca nu au stiut despre ce e vorba. Abureli, nu s-au inteles la comision.
Concluzie? Praf in ochi, joc de glezne ca oricum tot ce vor muschii lor se va face.
Dracu m-a pus sa citesc. Ma duc sa vomit.