weblogu’ lu’ maK

Nu ma laud cu nimic nou in ultima vreme.
Nu ca n-as avea cu ce, dar nu imi suporta stomacul meu fin , delicat si paros. (la exterior bah)
(Cu ocazia asta am oripilat toata suflarea delicata ce vine plutind diafan pe fiţele din dotare)

Cu titlu informativ, iti marturisesc spasit ca te-am neglijat mai draga.
(Acu’ ma adresez blogului lu’ mandea, doar el este neglijat)
Ca si scuza, vreau sa iti spun ca am avut o gramada de munci de executat.

Placute si ne.

Placute au fost:
“…
Cenzurat de editor, care e puritan pur singe de pur.
Motive:
- descriere acte sexuale cu caracter predominant pervers dupa normele catolice.
- textul poate fi considerat material de laba pentru cei care cauta asa ceva de ajung aici
- descriere activitati de caracter violent
- contine limbaj colocvial, obscen si academic.
- face referiri la activitati nepretabile pentru cei bolnavi de inima.
…”

Ne au fost prea multe, nu mai le mentionez ca iar ma cenzureaza asta.

Scirbici, 14 ore sa-mi bag si sa-mi scot banii ce nu-i am!

Nah, am scapat-o fraiere ca n-ai fo pe faza!

De asemena mentionez in treacat cumpararea unui domeniu si aparitia makiaveli.org.
(daca nici io nu pot sa-mi fac un pic de reclama atunci cine?)

Vor merge in paralel. Nu am de gind sa plec de aici. Doar am raschetat, zugravit, dat cu ciocanu’, schimbat tevile de apa, intr-un cuvint ma simt bine.

Nu te napusti acolo ca nu ai nimic de citit nou inca. Abia am varuit peretii.

Is multe optiuni pe acolo, abia incep sa prind cite ceva.

“Uuuuuuuuu, what does this button do?”

DeeeeeeeDeeeeeee!!! How many times have i told you to stay out of my laboratory???!!!! @#@$@#%$%^#

“System meltdown in: 10…9….8…7….”

“ARGHHHHHHH…Shut Down. Aşe. Restart.”

Apreciez foarte mult linistea de pe aici. Bate vintu, e caldut.
Pina si rock a luat o pauza scurta, e bine. E bine ca a fo’ scurta. Pauza.

Cre’ ca ma duc sa trag un pui de somn, argh n-am cum. Bine atunci ma duc in padure…

Helo la evribadi in za sala!
Primul post pe blogul Personal din toate punctele de vedere.
Atit deocamdata ca am o groaza de chestii de invatat.

Picaturi de apa
Cad din cerul nourat
Cer plumburiu, urit
As vrea la soare
Undeva, acum sa fiu.

Vintul ma inteapa
Ma simt inconjurat
Orbit dar hotarit
Pasesc cu-nversunare
Prin ploaie, spre tine, viu.

Pauza.
Vine ea(o scorpie), se uita la ce am scris:
Ea: “Ce scrii acolo? Te-a apucat reumatismul?”
Eu: “Stai sa vezi si continuarea. O sa-ti placa”
Ea: “Asta faceai de doua ore?”
Eu: “Daca tot ma intrerupi din minut in minut…Mi-am uitat toate ideile de la care pornisem…”
Ea: “Eu imi bagam pula in ea de mult. Chiar, asa ar trebui sa inchei:Bag pula in ea de poezie”
Eu: “Uite continuarea”

Aiurea, ce-s bolnav?
Sa merg pe jos prin ploaie?
Sa fiu murat pina la…piele?
Cind pot sta linistit, acasa,
Sa astept la caldurica
Sa rad o bere, un film ceva
Sa merg prin ploaie?

Neah!

La naiba, am macelarit momientu’ poietic. Auzi, pe jos, prin ploaie…bleah.

Actul I. Constatare.

Interior: Birou de firma, camera de 3×3, mobilier clasic, computer. Plus individ ce exploateaza salbatic si fara pauza scula in cauza.(compu, mah obsedatilor!). Fumul de tigare pluteste lenes in straturile superioare ale cutiei de chibrituri de care vorbeam.

Vineri. Zi.
El fumeaza. Din nou. Priveste monitorul inciudat. Nu-i place ceea ce vede acolo. Nu, nu e propria sa reflexie. De altfel el se cunoaste personal si stie cum arata deci nu are nevoie de confirmari vizuale.
Priveste proiectul la care lucreaza. Asta nu-i place. Nu proiectul in sine, ci tot ce se afla in spatele lui.

Pauza de reflectie.

“E vineri. Urmeaza doua zile fara scirbici. E bine.”

Sfirsitul actului I.

Pauza, poti face ce vrei pina schimb decorul.

Actul II. Intrebari.

Interior. Mintea individului din actul I, o sala imensa in forma circulara cu tavan inalt, boltit, luminata de fulgerele globulare aruncate de gindurile ce trec in viteza ametitoare formand o complexa retea de linii care de care mai intersectate si mai colorate intens. Intr-un colt mai ferit de ochi indiscreti, la o masa rotunda incropita din neuroni pietrificati, stau patru semne de intrebare. Ele se numesc:
- Cit e ceasul?
- Mai e mult pina la 5?
- Ce mama ma-sii fac eu aici?
- De ce?
Doarece sunt semne de intrebare, nu pot face afirmatii, doar emit intrebari:

Cit e ceasul: Mah, care e probabilitatea ca sefu’ sa plece azi mai repede?
Mai e mult pina la 5: Cit e ceasul?
Cit e ceasul: Ce vrei, Mai e mult pina la 5?
Mai e mult pina la 5: De ce?
De ce: CE?
Ce mama ma-sii fac eu aici: Ce mama ma-sii fac eu aici intre dobitocii astia?

Liniste, cele 4 semne tac, contemplind ginditoare agitatia din jur.

De ce: De ce naiba am venit noi aici?
Ce mama ma-sii fac eu aici: De cite ori tre’ sa pui aceasi intrebare?
Mai e mult pina la 5: Mah, intreb cit mai tre’ sa stam p’aici?
Cit e ceasul: Oare cit mai e pina la 5?
Mai e mult pina la 5: Pai cit e ceasul?
De ce: Azi e vineri, nu?
Ce mama ma-sii fac eu aici: Cit mai tre’ sa indur atita prostie ce ma inconjoara, ma sufoca, ma omoara de plictiseala?!!

La aceasta intrebare, celelalte tac, usor agasate de tonul intrebarii. Se lasa din nou liniste peste coltul intrebarilor.

Actul III. Tragic.

Acelasi interior.

La masa intrebarilor e inca tacere, ele privesc plictisite alambicul vinzolelii ce le inconjoara.Ritmul gindurilor sufera o accelerare subita, sala este complet luminata acum. Cele patru intrebari devin nelinistite. S-au ridicat deja de la masa si
stau alipite de pereti.
Fluxul gindurilor s-a intetit in asa hal, incit nu se mai pot deosebi traseele diferite, totul pare o masa compacta alb-albastra, ce pulseaza intr-un tempo halucinant.
Cu un ultim strigat sfisietor, intrebarile dispar contopindu-se in materia lucitoare.

Epilog:

Decor: Acelasi birou de firma, dar pustiu. Nu se aude decit zumzaitul discret al ventilatorului din computer. Ecranul este aproape in totalitate negru, exceptie o fisie de text argintiu ce danseaza alene de colo colo:

VINERI. ULTIMA ZI DINTR-O SAPTAMINA DE RAHAT. PLEC SA UIT DE TOT PENTRU DOUA ZILE.