5th March 2007

Provincialii - Reloaded sau Post comentariu.

N-am mai scris chestii serioase de ceva vreme pe aici, motivele nu-si au locul, stii doar ca scriu cind vrea muschii din capul meu nu?

Pe cind citeam prin bloagele pe unde umblu’ (bloage - termen sinonim pentru blog-uri, care suna mai misto si nu presupune cratima deci il adopt cu placere, multumiri autorului care este) sa vaz cam ce s-am mai comentat despre blogfest (despre care nu comentez pentru ca n-are sens, eu fiind parte integranta dintre cei care sunt “neinteresanti” aka in afara blogosferei din lipsa de pasiune pentru aglomerarile umane si sau interes din partea ei), mama cita paranteza am inceput hai sa pun punct si ne vedem in paragraful urmator.

Bun, citeam eu pe colo si colo si intru la piticu, blog pe care nu il citisem pina acu’. Si aflu de acolo ce aflu despre festival, ei, tot aici imi sare in ochi postul cu provincialii urmat de continuarea sa. Post ce a si luat locul trei la categoria “cel mai bun post”. Sa-l citim asadar imi zic eu, sa vedem ce zice omu’.

Citesc, recitesc. Citesc comentarile, citesc partea a doua. Si ma apuca doru de scris, lasa-ma dorule sa pot scrie!

M-am decis sa fac un post in loc de comentariu pentru a nu hali spatiu omului. Prima chestie, sa facem cunostinta, sint un tip “din provincie” mai concret, sint unu care traieste in Timisoara.

Intodeauna am avut resentimente cind am auzit pe cineva din Bucuresti care se adreseaza celorlalti conationali cu termenul de “provincial”. Tot ce nu e bucale e “provincie”. Termenul este corect prin definitia sa(vezi DEX), dar mai intodeauna este folosit cu aroganta si persiflare. “voi sinteti provinicia, noi buricu tirgului” de unde si resentimentele mele fara perdea.

Nu, piticu-le, nu ai folosit termenul chiar pe tonul asta dar esti foarte pe aproape. Dar prin intregul tau post gresesti enorm, nu doar prin proasta inspiratie de a-l denumi “provincialii” cind tu de fapt te adresezi unei categori de oameni, mai precis ne-oameni, ci si printr-o generalizare aberanta, voita sau nu, la nervi sau nu, dar tot aberanta ramine.

Spui ca doar in capitala se tin concertele de muzica buna(prima gresala, pentru ca muzica e buna sau proasta in functie de gusturile fiecaruia) pe cind in restu tarii se asculta doar manelisti ale caror nume nu le mentionez pentru ca nu fac reclama la asemenea scirbosenii. Nu repet argumentele ce le-ai primit deja in comentarii, doar adaug unul, primul care imi vine acu’: Shakira unde a fost stimabile? Nu e genul meu favorit de muzica, dar nici manea nu e, nu?

In “provincie” totul e ieftin si prost, fata de bucale unde totul e scump si fancy. Alta afirmatie prin care dai rau de tot cu bita in balta. Dar stiu ca vorbesti in necunostinta de cauza asa ca ti se iarta, scapi cu o palma peste minuta, data viitoare promiti ca te informezi inainte nu?

Te iei apoi de o prietena care te-a tepuit de niste bani, de aici pornim generalizarea ca toti care nu sint din capitala profita de bietii bucuresteni. Naspa moment. Fiecare padure are uscaturile ei cred ca stii asta nu? Daca nu stiai atunci baga la cap ca e o informatie pretioasa care te va scuti pe viitor de asemenea greseli.

Grosul populatiei din capitala lucreaza la multinationale? Mai sa fie, si restul serviciilor sunt prestate de navetisti cumva?

In partea a doua, incepi putin sa dregi busuiocul, adica provinciali sunt manelistii si cei care pun stilpi kitch-osi prin Sinaia, cei care freaca menta si nu muncesc sa faca ceva memorabil. Din nou iti spun ca ai ales gresit termenul de provinciali.

Cine sunt campioni la frecat menta si unde locuiesc ei? De guvernul român si ai sai parlamentari ai auzit?

Ar fi ca si cum ai face afirmatia ca cei din capitala dau de mincare la restul populatiei care stau si “o beleste” asteptind sa cada para malaiata.

Ora României se da intradevar la Bucuresti dar asta nu inseamna ca doar bucurestenii stiu si vor sa munceasca.

Gresesti iar cind zici ca:

“Provincialii nu ar spune prea usor punct, pana aici, de aici o iau de la zero si merg mai departe. Ei se vor uita tot timpul in urma, ei isi vor plange mortii intotdeauna si vor trai numai din amintiri. Asta in loc sa priveasca inainte si sa se gandeasca, de acum inainte noi ce facem?”

Stii de fapt de la ce a pornit replica asta a mea? De la incomensurabila eroare ce o faci cind pui semnul de egalitate intre termenul de provinciali(un arhaism provenit de pe vremea imperiului roman) si defectele de care sufera in prezent majoritatea românilor.

Este o gresala pe care inca nu ti-ai asumat-o.

Mai este o zicala care ar trebui sa iti dea de gindit: Pestele de la cap se impute.

In rest, sint pe deplin de acord, românii ar trebui sa-si miste curu si sa faca si altceva decit sa stea cu deshtu’ in gura, românii ar trebui sa puna osu’ la treaba si sa munceasca si apoi sa aiba pretentii de mai bine, românii ar trebui sa-si aleaga cu cap conducatorii si apoi sa se plinga ca sint venali, românii ar trebui sa-si vada de capra lor nu de a vecinului, dar asta presupune ca mentaliatea românilor sa se schimbe, ori asta se va intimpla doar cind românii vor dori acest lucru, ori deocamdata ei au alte preocupari.

Restul e tacere, asa-i la vie, vorba lu’ mos Darie.

P.S. “Daca te ataca discutia asta, simti ca poti sa faci ceva si vrei sa faci … atunci FA! Daca vrei sa ma injuri, n-ai decat. O sa iti editez raspunsul ca sa sterg injuriile. Daca, in schimb, simti ca poti sa depasesti limita si vrei sa mergi mai departe, realizeaza ceva pentru care sa ti se ridice o statuie, sau cel putin … sa ti se spuna multumesc.” Reciproc valabil.

Disclamer: A se considera un comentariu, doar atit.

Prieteneste,
maK

posted in Din mansarda | 0 Comments