Vineri, drama in 3 acte.
Actul I. Constatare.
Interior: Birou de firma, camera de 3×3, mobilier clasic, computer. Plus individ ce exploateaza salbatic si fara pauza scula in cauza.(compu, mah obsedatilor!). Fumul de tigare pluteste lenes in straturile superioare ale cutiei de chibrituri de care vorbeam.
Vineri. Zi.
El fumeaza. Din nou. Priveste monitorul inciudat. Nu-i place ceea ce vede acolo. Nu, nu e propria sa reflexie. De altfel el se cunoaste personal si stie cum arata deci nu are nevoie de confirmari vizuale.
Priveste proiectul la care lucreaza. Asta nu-i place. Nu proiectul in sine, ci tot ce se afla in spatele lui.
Pauza de reflectie.
“E vineri. Urmeaza doua zile fara scirbici. E bine.”
Sfirsitul actului I.
Pauza, poti face ce vrei pina schimb decorul.
Actul II. Intrebari.
Interior. Mintea individului din actul I, o sala imensa in forma circulara cu tavan inalt, boltit, luminata de fulgerele globulare aruncate de gindurile ce trec in viteza ametitoare formand o complexa retea de linii care de care mai intersectate si mai colorate intens. Intr-un colt mai ferit de ochi indiscreti, la o masa rotunda incropita din neuroni pietrificati, stau patru semne de intrebare. Ele se numesc:
- Cit e ceasul?
- Mai e mult pina la 5?
- Ce mama ma-sii fac eu aici?
- De ce?
Doarece sunt semne de intrebare, nu pot face afirmatii, doar emit intrebari:
Cit e ceasul: Mah, care e probabilitatea ca sefu’ sa plece azi mai repede?
Mai e mult pina la 5: Cit e ceasul?
Cit e ceasul: Ce vrei, Mai e mult pina la 5?
Mai e mult pina la 5: De ce?
De ce: CE?
Ce mama ma-sii fac eu aici: Ce mama ma-sii fac eu aici intre dobitocii astia?
Liniste, cele 4 semne tac, contemplind ginditoare agitatia din jur.
De ce: De ce naiba am venit noi aici?
Ce mama ma-sii fac eu aici: De cite ori tre’ sa pui aceasi intrebare?
Mai e mult pina la 5: Mah, intreb cit mai tre’ sa stam p’aici?
Cit e ceasul: Oare cit mai e pina la 5?
Mai e mult pina la 5: Pai cit e ceasul?
De ce: Azi e vineri, nu?
Ce mama ma-sii fac eu aici: Cit mai tre’ sa indur atita prostie ce ma inconjoara, ma sufoca, ma omoara de plictiseala?!!
La aceasta intrebare, celelalte tac, usor agasate de tonul intrebarii. Se lasa din nou liniste peste coltul intrebarilor.
Actul III. Tragic.
Acelasi interior.
La masa intrebarilor e inca tacere, ele privesc plictisite alambicul vinzolelii ce le inconjoara.Ritmul gindurilor sufera o accelerare subita, sala este complet luminata acum. Cele patru intrebari devin nelinistite. S-au ridicat deja de la masa si
stau alipite de pereti.
Fluxul gindurilor s-a intetit in asa hal, incit nu se mai pot deosebi traseele diferite, totul pare o masa compacta alb-albastra, ce pulseaza intr-un tempo halucinant.
Cu un ultim strigat sfisietor, intrebarile dispar contopindu-se in materia lucitoare.
Epilog:
Decor: Acelasi birou de firma, dar pustiu. Nu se aude decit zumzaitul discret al ventilatorului din computer. Ecranul este aproape in totalitate negru, exceptie o fisie de text argintiu ce danseaza alene de colo colo:
VINERI. ULTIMA ZI DINTR-O SAPTAMINA DE RAHAT. PLEC SA UIT DE TOT PENTRU DOUA ZILE.
