2007 August » weblogu’ lu’ maK
25th August 2007

Nebunul din Romania - 01

Aproape de Epilog.

Crengile il izbeau peste tot. Nu-i pasa. Trebuia sa isi mentina ritmul de alergare daca voia sa scape de urmaritorii sai.
Avansul de cinci minute trebuia mentinut cu orice chip. Altfel arunca la gunoi o luna de planificari, antrenamente si tot ce realizase in ultimii doi ani de cind era o fantoma, un justitiar al noptii.

Nu simtea nici rana de la umar, materialul bluzei, apasat de cureaua automatului se lipise de rana si incetinea singerarea.
Un fleac, gindi el, doar o crestatura. Chiar am avut noroc.

Vegetatia se rareste in calea sa. Iata zidul, scara de fringhie unde o lasase. Din trei pasi ajunse pe creasta. Chiar cind se pregatea sa sara, intepeni, auzind voci:

- Hei! Ce-i cu masina asta aici? Acu zece minute cind am trecut nu era.
- Da-i in statie la sef. Ne zice el care e faza.

Eh, asta a fost. Haidem macar sa sfirsim frumos.Sari de pe zid. Contact cu solul, rostogolire, avea deja arma in maini.
Doar un glont. Poate trebuia sa-l folosesc pe mine…Nu conteaza, papusarul e mort. Mai ramine o marioneta. Romanii o vor inlatura si fara mine…

***

Ziua 1.

Podeaua ceruita rasuna usor sub pasii grabiti ai secretarului. Acesta parcurse coridorul, trecu glont pe linga garzile inarmate si patrunse ca o vijelie in biroul imens, mobilat doar cu un birou antic trandafiriu, un scaun rotativ ocupat de un barbat carunt, elegant intolit cu un costum negru, care studia ecranele din fata sa. Obisnuit cu intrarile secretarului, barbatul ridica privirea si astepta.

- Domnule Ivanescu, trebuie sa vedeti asta, a fost trimisa acum 5 minute catre toate adresele de email ale guvernului, parlamentului, senatului si presidentiei.

Acesta intinse tacut mina si lua foaia de hirtie. Parcurse rapid textul:

Acesta este primul si ultimul avertisment pe care il veti primi. Ma adresez tuturor celor care au puterea de a schimba mersul lucrurilor in tara aceasta pe o directie pozitiva. Prea mult v-ati batut joc de Romania si de Romani. Ati jefuit destul. Pamintul nu va mai suporta. Aveti o singura sansa de a indrepta ce ati facut. Aveti 30 de zile incepind de acum.”

Ivanescu lasa foaia pe birou si incepu sa dicteze:

- Nu transpira nimic despre mesaj catre public, raspunzi de asta, informeaza la serviciul special, vreau sa stiu de unde a pornit mesajul in seara asta. Nebunul asta trebuie prins si amutit, nu am chef de un scandal media, le avem pe cele programate de noi. Intrebari?

- Nu domnule, nu transpira nimic, depistat expeditorul, amutit, am inteles.

Ivanescu isi indrepta atentia spre monitoare, deja nu il mai vedea pe secretar. Acesta iesi pe nesimtite, reluindu-si mersul alert pe coridoarele vilei, cocotata pe virful dealului impadurit, aceasta era adapostul celui mai puternic om din Romania, cel care tinea toate sforile,  papusarul.

posted in Nebunul din Romania | 1 Comment

21st August 2007

Confesiune

Dintr-o data am inteles ce lucrare de sisif are in fata un posibil dumnezeu ce ar trebui sa conduca destinul oamenilor. Sa il conduca spre evolutie. Mi-e imposibil (iata ca exista si lucruri imposibile pentru mine, plec capul spasit) sa vad o cale de a face asta fara a poseda niste puteri extraordinare.

Privesc lumea in care traiesc, acest sistem incropit pe jumatati de compromisuri, pe o fundatie de false valori, cu o fatada frumos impopotonata care la primul cutremur va dezvalui un chip hid de care insusi cel mai crud demon al infernului din cea mai bolnava imaginatie s-ar speria pina la cufureala.

Sint un inadaptat. Traiesc intr-un sistem care stiu ca e gresit, dar in afara caruia nu pot supravietui sub forma aceasta firava pe care mi-a daruit-o natura. Sint dependent de nevoi. De aici slabiciunea, de dincolo inadaptarea. Sint o voce din intuneric. Un orb care nu isi gaseste drumul spre casa. Un om normal inchis in casa de nebuni.(sau invers?).

Nu cred in destin. Cred in libertatea alegerii. Dar si in soarta. Adica in menire. Toata viata ar fi o comedie burleasca extrem de proasta daca nu am avea un scop fiecare. Fie el cit de minimal. Cel mai frustrant e ca nu-l cunosc pe al meu. Oare e chiar sub nasul meu si nu pot vedea padurea din cauza uscaturilor?

Multe, prea multe uscaturi vad in ultimii ani. Sint satul de ele, aroma lor dulce putreda ma scirbeste pina la refuz. Oamenii nu mai sint oameni. Animalele au un comportament mai blind decit ei. Cel putin animalele actioneaza din instinct, se bazeaza pe legea cauza-efect. Si totusi traiesc in armonie cu tot ce le inconjoara. Animalele isi ingrijesc casa, indiferent de forma ei. Ele consuma exact cit au nevoie, nimic in plus.

Oare cind si cum am pierdut noi oamenii instinctul asta?

Recunosc, ma simt depasit de situatie, de sistem. Dar asta nu inseamna ca abandonez lupta impotriva lui.

Doar fac o recapitulare, o pauza de meditatie si un moment de recuperare.

Poate asta e scopul meu. Mereu sa ma pis impotriva vintului. Cine stie, poate intr-o zi ii voi schimba eu directia.

posted in Din mansarda | 2 Comments