2007 September » weblogu’ lu’ maK
28th September 2007

Nebunul din Romania - 03

Incepe actiunea. Sau mai adevarat: Continuarea prologului.

Nu mai avea un nume. Acesta disparuse din momentul în care luase cumplita hotărîre de a se autoînscăuna în poziţia de judecător, juriu şi călău al ţării.

Numele său nu mai exista pentru că îşi desfinţase complet identitatea. Acte, poze, diplome, menţiuni, fişiere, totul era sters, ars, furat. Nici casă nu mai avea. Acum se întorcea la volanul falsei maşini de poliţie la motelul mizer de margine a bucureştilor. Ploaia se înteţise. Privea absent miscările rapide ale ştergătoarelor pe parbriz, luminile ce se succedau pe măsură ce trecea pe strazile pustii. Imagini legate de ultimele zile i se perindau sporadic prin minte în timp ce o parte din el era concentrată la condus.

“Bani. Dacă ai destui bani poţi întoarce lucrurile cum vrei” A fost prima lecţie pe care a învăţat-o cînd a iesit din spital, din comă, din recuperare, din durere. Cea fizică. Cea sufletească devenise parte integrantă din psihicul său. Era precum un tovaraş de drum care îl urma peste tot, îl menţinea pe direcţia potrivită.

A început prin a vinde tot ce avea. Casa unde statuse cu ea. Maşina lor. Toate lucrurile ce aveau o valoare şi pe care ea le atinse vreodată. Restul a devenit cenusă, arse odata cu vechea lui identitate. Astfel încropise o mică avere pentru unii, o fărîmă pentru ce avea el nevoie să facă.

Al doilea pas a fost obţinerea informaţiilor. Urmate de pregătire. Angajase pentru asta un bătrîn ofiţer instructor al forţelor speciale. Îl găsise cufundat în mizerie şi neputiinţă, ducîndu-şi zilele cu pensia “generoasă” a statutlui. Condiţiile au fost simple. o viaţă mai bună contra unei instrucţii de fier desavîrşite, fără întrebări.

Au fost cele mai dure 6 luni din viaţa sa. Dar din tînărul grăsuţ, dezordonat, lipsit de coordonare, devenise un pachet ucigaş de muşchi şi creier. Mai important, acum căpătase unele legături în lumea armatei şi în cea interlopă.

Pregătirea de programator bancar i-a fost cea mai folositoare. Banii. Cel mai usor de procurat, mai ales de la cei care îi obţinuseră în acelaşi fel. Acum era pregătit.

Ziua 1.

Seara era linistită pentru păsările ce se cuibăreau prin copacii ce înconjurau cladirea castel a Papuşarului.
Ivănescu şedea la biroul său, urmărea cu un ochi buletinele de ştiri ce erau difuzate în acelaşi timp pe 4 posturi naţionale, în timp ce primea raporturile electronice ale secretarului.

- Nimic în presă momentan, bombăni în barbă Ivănescu.

” Ce se aude de justiţiarul necunoscut? ” tastă el nerăbdător.
” Nimic nou deocamdată domnule. Am identificat IP-ul ce a trimis mail-urile, dar specialiştii noştrii încă lucrează la identificarea sursei originale. Se pare că a folosit mai multe legături suprapuse.”
” Nu mă interesează, pînă dimineaţă să-mi afli locaţia ” veni răspunsul Păpuşarului.

- “…iată primim o ştire de ultimă oră. La adresa redacţiei a sosit un email…”

Ivănescu privea din ce în ce mai furios ecranele televizoareleor, pe masură ce pe toate posturile apărea ştirea de ultimă oră şi era prezentat mail-ul ce conţinea avertismentul nebunului. Deodata se ridică, cu o singură mînă mătură de pe birou cele 5 monitoare care se prabusiră cu un zgomot puternic peste parchetul ceruit impecabil. Işi aranjă calm costumul, apasă butonul interfonului:

- Vino aici. Trebuie să schimbăm strategia…

posted in Nebunul din Romania | 2 Comments

27th September 2007

Seara, un obicei prost. Aberatia

Titlul e pus la deruta, nu-l baga in seama.
Nu are nici o legatura cu textul.
Nici textul nu are legatura cu nimic.
Ho, nu reiau subiectul ala.
Doar ca acu cetesti un text ce nu are nici un subiect gata pregatit. Exact, nici eu nu stiu despre ce scriu in momentul asta. Doar scriu. E drept, pare aiurea, dar e un exercitiul foarte util pentru degete cel putin.
Si nu doar pentru ele.

Oricum am avut o pauza maricica de activitate asa-zis blogoristica. In afara de inceputul “nebunului” cam pustiu pe aici. Nu conteaza asta, am mentionat-o sa mai o pun de un alineat .(asa am vrut eu sa scriu alineat )

La, naiba, stau acum si imi privesc virfurile degetelor cu ale lor unghii si imi dau seama de un fapt tragic.

Habar nu am despre ce as putea sa scriu in momentul asta. Mai real spus, nu stiu ce sa scriu din ceea ce vreau ca tu sa sti.

Da, sint egoist, nu iti povestesc totul despre mine. Am bagat cenzura pe fir, nu mai ai ce face. De acum inainte afli doar ce vreau eu sa sti, nimic mai mult. Nu ca inainte ar fi fost altfel dar am creat asa un moment artificial de drama telenovelistica.

Sufar. Da, sufar enorm. De ce? De treci codri de arama, de departe vezi albind s-auzi mindra glasuire a padurii de argint. Si de n-o fi cu banat, pe linga plopii fara sot, sa mor in loc cu soare si iarba.

DE PLICTISEALA BRE! De aia sufar, sint ca si pensionarii aia ce se trezesc degeaba si isi cauta de lucru peste tot, iritind pe restul lumii in cautarea lor desarta a unui motiv rezonabil pentru a-si justifica prezenta continua in atmosfera planetei cu emanatiile inevitabile de rigoare.

Ma plictiseste lumea in care traiesc cu toate nedreptatile ei, cu toti neoamenii care se inmultesc precum iepurii sau si mai bine zis sobolanii, in detrimentul acelui procent in continua scadere de oameni.

Oamenii sint o specie pe cale de disparitie. Si plictiseala suprema e ca nu am ce face pentru a schimba aceasta stare de fapt.

posted in Din mansarda | 0 Comments

9th September 2007

Nebunul din Romania - 02

Prolog.

Picură apa, asta e tot ce putea realiza pe moment. Încet o imagine se formează: e tavanul contorsionat al maşinii, tapiţeria e sfişîiată şi stropită cu sînge. Al lui? Momentan nu simţea nimic. Realiză treptat că e încă ţintuit de scaun cu centura de siguranţă. Doar că spătarul este lăsat pe spate, probabil de la impact.

Încercă precaut să îşi mişte capul, merge. Următorul lucru pe care îl văzu a fost…Nu, …nu se poate. Ea nu mai e…inutil să verifice dacă a supravieţuit. Imaginea e prea şocantă, un leşin binevenit îl cuprinse…

“Accident pe autostradă. Un mort şi un rănit.”

“Fiul senatorului Barbulescu implicat în accidentul de pe autostrada Bucureşti-Piteşti.”

“Cercetările în cazul accidentului de pe autostradă au dovedit că fiul senatorului nu avea nici o vină, factorii determinanţi fiind vremea şi oboseala celuilalt şofer. Acesta este încă spitalizat în urma fracturilor suferite.”

“Avocaţii senatorului Barbulescu declară ca nefondate bănuielile conform cărora fiul senatorului ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice.”

Durerea a început să dispară din corpul său. Gimnastica reparatorie era singura lui preocupare. Trebuia să redevină complet funcţional. Avea de aflat adevarul.

Era o seara ploioasă, la fel ca în aceea noapte. Aproape înţepenise de cînd aştepta în maşină. Iată-l, într-un final ieşea din local, clătinindu-se. Se urcă la volanul unui autoturism de teren de ultima generaţie. Plecă în trombă. Urmăritorul său demară în grabă, plasîndu-se la 10 metri în spatele jeep-ului ce gonea pe străzile aproape pustii. În curînd părăsiră centrul oraşului, fiul senatorului acceleră la maxim motorul chiuind ca un cowboy. Deodată în spatele său auzi sunetul binecunoscut al sirenei de poliţie. În oglindă văzu că era o maşină civilă, dar recunoscu lucirea albăstruie a girofarului. Incetini brusc şi opri aproape în diagonală maşina, înjurind printre dinţi. Maşina de poliţie trase pe dreapta şi urcă pe bordură.

- Ce vrei măh, plotonerule? Vrei sa îl sun pe taică-meu la ora asta? Rămîi pe drumuri dacă o fac.
- Bună seara, domnule Barbulescu. Dacă îmi permiteţi, am să vă conduc acasă, nu vrem să păţiţi ceva.
- …

Năuc, Barbulescu-junior privi cum poliţistul în civil îl mută ferm dar politicos în scaunul din dreapta, se aşează la volan şi preia controlul jeep-ului.

- Aţi fost parcă implicat într-un accident acum cîteva luni, nu? auzi ca prin vis fiul de bani gata.
- M..ihii…da, a rezolvat tata repede totul…nici nu au deschis aia dosar…
- Frumos…da’, am auzit ca au fost ceva victime?
- Mnnn…parcă…nu mai ţiu minte, că eram ameţit. rîse stupid tînărul Barbulescu. În cele din urmă aţipi legănat de ritmul domol al maşinii.
“Da, dormi liniştit. E mai bine aşa…” gîndi celălalt.

“Fiul senatorului Barbulescu, mort întru-un accident de maşină în noaptea aceasta. Automobilul a derapat incontrolabil, a rupt bariera de protectie şi a căzut în Dimboviţa.”

posted in Nebunul din Romania | 0 Comments