Nebunul din Romania - 04
2 Decembrie. Ziua 2.
Presa comenta navalnic sau circumspect, funcţie de direcţia comandată, despre evenimentul zilei de 1 decembrie.
Curentul majoritar il denumise pe autorul necunoscut al avertismentului “Nebunul”. Ce altceva putea fi, ziceau ei, cineva care trimite sute de mail-uri simultan catre toate institulţiile publice, organisme oficiale sau oficioase?
Între timp, era vînat de toate serviciile specializate, oficiale sau nu, dar fără succes. Ştia prea bine să-şi ascundă urmele.
Spre seară, la televizor au apărut tot felul de emisiuni special dedicate evenimentului, unde analişti politici ai momentului, ziarişti cu prestanţă, realizatori TV celebri, îşi dădeau cu presupusul, emiteau ipoteze care de care mai eminente, mai pătrunzătoare, pline de elocvenţă, dar complet lipsite de substanţă.
Zilele treceau, una după alta fără nici un rezultat al căutărilor, fără vreun alt semn al nebunului. La o săptămînă, lumea deja uitase de cele întîmplate, spectatorii fiind preocupaţi de alte evenimente de actualitate, unele create artificial, altele reale, dar mai ales era luna sărbătorilor, eticheta de “glumă proastă” era cea mai comodă pentru toţi.
…
Deputatul PS.. membru marcant al Comisiei Anticorupţie, se întoarse pe cealaltă parte foşnind mătasea aşternutului. Privi nesigur la ceasul de aur ce valora cit veniturile unei familii pe 5 ani, aruncat neglijent pe noptieră. Ora 11. apoi îşi aminti de ce se trezise. Era singur în pat.
- Nutziiiii! striga el somnoros.
Linişte.
- Unde eşti fă?!! Vino în pat!
Se întinse pe spate, uşor nedumerit. Simţi ceva foşnind sub mîna stîngă. Era o coală de hîrtie. Se ridică în capul oaselor, citind mesajul:
“Nutzi a plecat, i-am spus adevărul despre tine, eşti doar un fiu de proletar, un necioplit, un parazit, şi mai nou, un coate-goale. Ţi-am lăsat ceasul pe noptieră, ar trebui să obţii pe el suficienţi bani cît să îţi permiţi să te întorci în oraşul tău natal, să trăieşti decent cîteva luni alături de părinţii pe care i-ai neglijat.
P.S. Camera ti-am plătit-o eu, dar trebuie să o eliberezi azi la 12, vezi că este un tren la ora 4 către casă, te sfătuiesc să nu îl pierzi…”
Acum era perfect lucid. Se ridică rapid din pat uitîndu-se roată prin cameră. Nu se mai vedeau urmele chefului din noaptea trecută, un costum de-al său era frumos aşezat pe fotoliul de lîngă fereastră. Nici urmă de bagajele cu care venise. Căută prin buzunarele sacoului. Îşi găsi doar buletinul. Nu bani, nu cărţi de credit, nu telefoane mobile, nici măcar cheile de la maşină.Se întoarse spre noptieră, cu intenţia de a suna la recepţie. Telefonul nu se afla acolo.
Începu să se îmbrace în grabă tremurînd de nervi şi încă ceva…teama începea să îşi arate colţii. Îşi amintea perfect acum despre avertismentul pe care îl primise cu exact 30 de zile în urmă…