2009 February » weblogu’ lu’ maK
27th February 2009

Amintiri din copilarie. La pepeni.

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, cica măre a fost un pustan care intr-o seara de vara a mers cu tovarasii sai de prostii la furat de pepeni intr-o piata.
Si in piata aia era un monument inconjurat de un gard forjat, iar intr-un loc lipsea o bara astfel ca te puteai strecura inauntru. Lipita de una din laturile gardului era o taraba cu pepeni care de care mai verde si mai lucios.
Descoperind acest lucru, nazdravanii copii s-au furisat prin bortă si au inceput ca prostii sa apuce pepenii mai mici printre barele de metal strigind ca apucatii:
- asta e al meu!
- al meu!
- mama ce verde e asta!
In toata excitatia momentului nu si-au dat seama ca existau paznici la pepeni.
Paznici care binenteles si-au facut simtita prezenta, la inceput printr-o gama bogata si variata de injuraturi (erau printre ei unii capabili sa injure jumatate de ora fara sa se repete dar asta e alta poveste) apoi aparura in spatiul strimt al ingraditurii (naratorul recunoaste ca nu stie cum au facut asta, probabil erau pui de T1000 si au trecut prin gard) napustindu-se asupra “nevinovatilor” copilandri care s-au imprastiat ca iepurii prin piata, mai putin eroul nostru care ramasese cu mainile pe un pepene care din pacate nu trecea prin gard (al naibii fruct). Si astfel el se trezi aruncat brutal (si neprotejat) la pamint de o bruta imensa cu spume la gura (tocmai bause o bere)  ce incepu sa ii spuna baiatului tot soiul de chestii dragute (morti, dumnezei, mama, organe, clisme solide etc).
O situatie jenanta deci. Cele 40 de kile ale eroului nostru nu se simteau prea bine priponite de cele 120 ale animalului injurator si spumegator va puteti da seama. Pustiul se zbatea ca un peste pe uscat rugindu-se la toti sfintii sa scape ( doar ca acestia erau plecati la o iarba verde). Cind colo ce sa vezi? Matahala se ridica dintr-o data si al mic tasni ca din pusca trecind ca un glont prin spatiul liber al gardului luind-o la sanatoasa unde vedea cu ochii (plouase la iarba verde deci sfintii revenisera la post)
Asa de repede fugi incit ajunse restul gastii din urma. Acestia erau adunati in jurul unui pepene amarit, singurul destul de slim incit sa poata fi scos. Se alatura lor deci si impreuna mistuira cu mare placere rodul stradaniei comune. Abia pe urma afla eroul nostru ca fusese salvat de un nou venit al grupului, un vlajgan cu inima mare care expediase animalul intr-un colt cu o lovitura bine tintita (unde crezi? )
Si as vrea sa spun ca au trait fericiti pina la adinci batrineti dar as minti.

Si am incalecat pe-o şa si v-am spus povestea mea.

posted in Personal | 3 Comments