Intrebari (retorice)
Tu ce faci cind te simti atit de gol, inutil, frustrat, furios, dezamagit, singur incit iti vine sa urli dar nici macar asta nu poti?
Cum mergi mai departe ascunzind toate astea fata de restul lumii? La mimica cel putin pentru ca ochii te vor trada celui care stie sa te priveasca.
Cum te trezesti in dimineata urmatoare? Cum te abtii sa nu faci praf tot ce te inconjoara?
Cum mergi la serviciu stiind prea bine ca e unul de cacat, fara viitor, prost platit si fara de satisfactii?
Care ti-e reactia cind realizezi ca viata ta e fara scop cunoscut, fara semnificatie, lipsita de logica?
Cum procedezi cind iti dai seama ca dintr-o data te simti inconjurat de un vid cumplit ?
Ce simti cind ai impresia ca te-ai nascut, ai crescut, ai acumulat o caruta de informatii, cunostiinte, obiceiuri, aptitudini, calitati ( dar si defecte) absolut degeaba?
Cind realizezi ca filmul vietii tale a ajuns intr-un punct unde nu mai stii in ce parte sa o iei, scenariul e asa de stupid incit iti vine sa-l stringi de git pe scenarist si sa-i halesti cruzi ficatii regizorului, ce faci in momentul acela?
Eu ascult muzica si impartasesc asta cu tine. Apoi continui sa merg inainte. Traiesc din plin, nu de alta dar maine s-ar putea sa fie ultima zi din filmul asta.
Vizionare placuta si mai du-te in mata stimate domn scenarist.
posted in Din mansarda | 2 Comments
