weblogu’ lu’ maK

Public aici fragmente dintr-o discutie. Sper sa o citesc peste 10 ani si sa zimbesc.

Sa zimbesc intrucit lucrurile s-au schimbat de atunci.

X: sistemul de invatamint romanesc ma sperie, mai ales circurile din ultimii ani
maK: ei, cu invatamintul e greu
X: sa fii un hard disk timp de 12 ani si sa iesi plin de bad-uri?
maK: ei, depinde. io am folosit mult ram, n-am scris atit pe hard. cite am uitat…
X: nu conteaza …. tot nu sint de acord. o chestie care-mi place la americani, desi nu m-as duce in SUA nici in vizita: la ei la scoala …
maK: super specializare
X: daca iti place sa gatesti, te incurajeaza sa faci asta, au STATE COMPETITIONS de gatit, iesi din liceu cu diploma, nimeni nu ride si esti incurajat: sa te dezvolti cum esti tu, respect! uita-te la noi, clasa 1-a, vin 30 de copii, vine pipita de la catedra, ia o forma si ii face pe toti la fel aruncind ceea ce-i face unici, ii distruge sistematic!
maK: nu-s toti asa mai, o prietena de-a mea e invatatoare si mi-a povestit, dar e drept ca era singura de genu’ asta din toata scoala, pe restu’ le durea in cur
X: n-am vazut un prof sa incurajeze creativitatea elevului. UNUL!
maK: ba! ai avut unul, profu’ de romana, ai uitat ? V, singurul care a zis: nu ma intereseaza ce comentariu faci, daca vii cu argumente, nu tre’ sa inveti pe de rost nimic
X: true! uite de el am uitat! baiat bun V!
maK: vezi? peste tot exista
X: da mai
maK: doar trebuie sa te uiti
X: da’ ar trebui chestiile astea sa fie politica oficiala
maK: eh
X: nu sa ne bazam pe flori singure cu care nu se face primavara
maK: multe ar trebui sa fie
X: o sa vezi cind o sa ai copil, nu te bazezi pe loterie
maK: corect, ii supraveghezi, pe el, pe cei ce il instruiesc si le spargi fatza daca, calca pe bec
X: si ce faci cind calcarea pe bec e politica oficiala de la minister? ce faci cind calcarea pe bec e programa invatamintului pe care imbecilii o respecta cu sfintenie? plec in Antarctica
maK: in padure, join the club
X: dupa ce le dau foc
maK: nu mai am mult si plec acolo
X: nici eu … peste tot sint pacalit … la orice ghiseu, la orice factura de plata, mereu stau la coada ca sa dau bani! ca sa dau bani!! si mereu esti in pozitia “ba pulica … daca nu-ti convine mergi altundeva”. unde? ca toti sinteti vorbiti
maK: da, ca sa faca altii pula mare, si fraierii de romani platesc, isi merita soarta, pacat de cei ce au murit la revolutie
X: exact, mare pacat
maK: au murit aproape degeaba, cred ca se rasucesc in mormint, toti OAMENII, toti stramosii, aia care intr-adevar au singerat pentru tara asta. si pentru ce? sa-si bage unul si altul pula in ea si in noi?
X: ba … sa stii ca din cind in cind mai trag cu ochiul la sirbi … si mi-e ciuda ca poporul ala poate sa fie asa de unit … i-au futut sty-leee - si ei tot ca lumea sint … ai fost acolo si ai vazut Beograd-ul
maK: da
X: si sirbii cresc in continuare si nu uita, sirbii nu uita!
maK: da, nu uit
X: popor serios … desprins din cartile de istorie … la noi … noi facem tot: am facut Turcia, Bulgaria, Germania … mai nou facem Spania
maK: italia, canada, sua
X: corect …
maK: sintem peste tot, dar degeaba, somnul ratiunii, de asta sufera romanii
X: naste monstri
maK: si monstrii is la putere
X: corect … dormi romane ca e bine … doarme romanul leganat de manele
maK: telenovele, footbal
X: toc-souri, tirfe de TV
maK: vipuri, vedete, si casca gurita la bastani
X: exact … “uite ba la ala cum face banu’ gros!” rahat
maK: intinde mina la ciobanii parveniti, cersetori
X: nu exista pic de mindrie
maK: exista, da’ e pe moarte, astia putini care mai sintem o sa murim in picioare, cu dreptatea in mina
X: sau o sa plecam si o sa ne punem cenusa in cap
maK: futu-le muma-n cur
X: ca sa uitam ce sintem
maK: ca nu am puterea sa ne adun pe toti sa punem mina pe par si sa exterminam toate jegurile din tara asta
X: corect … deja e periculos (rusinos e de mult timp) sa mergi dincolo sa zici ca esti roman, sa vezi la vama la Viena la aeroport ce mutre faceau aia la pasaportul meu
maK: ministru de externe in vama sua, nu conteaza ca e o nulitate, dar nu asa se trateaza lumea. stii care e una din bolile crunte ale romanilor acu’? vorba multa si degeaba
X: corect, vezi toc-souri, nu ma mai uit la ele de 4-5 luni, imi venea sa vars, aceleasi mutre, aceleasi minciuni, aceleasi promisiuni
maK: si aceeasi fraieri creduli care voteaza fara cap
X: cind is alegerile pentru europene? cica-s nominale …
maK: nu stiu
X: votezi?
maK: pentru ?
X: nu stiu ….
maK: n-am pe cine, tot degeaba, papusarii tot aici in romania se aleg, ue nu poate schimba viata in romania, doar trasa si impune niste reguli pe care “baietii destepti” vor invata rapid cum sa le ocoleasca. pestele la cap e imputit, nu corpu’, nu balta in care inoata. ala trebuie taiat. pe zi ce trece ajung tot mai aproape de convingerea ca aici lucrurile nu se pot schimba in mod pasnic
X: pestele nostru e din ala cu 15 capete la care cum tai unul mai apar doua
maK: daca e unu’ cu paru’ ce sta la pinda sa taie toate capetele nu va fi o problema
X: nu, lucrurile nu se pot schimba aici. punct. e prea tirziu. nea Nelu si-a facut treaba bine
maK: ala ar fi legea. nu cred, refuz sa cred. dar probabil nu se va face nimic decit cind romanilor le va ajunge cutitul la os, cind se va muri de foame, de sete, in masa. atunci ai sa vezi cum badea ion va pune mina pe par
X: mai stai vreo 100-200 de ani
maK: da de unde, 10 ani maxim
X: n-o sa fie asta iar atunci lumea va fi uitat de mult de badea Ion. nu e bine sa fi “Regionalist” intr-o europa globala cu valori europene
maK: macar de ar functiona globalizarea asta

Da, suna a’la Dumas tatal pentru cunoscatori dar se potriveste la ce scriu io aici.
Pentru ca au trecut zece ani. De la terminarea liceului si am fost la intilnirea “de argint”.

E prima la care particip (duuhhhh) asa ca nu am experienta de a face comparatii.
Ne-am intilnit asadar, noi absolventii lu’ 97 ai Calderon (cine stie cunoaste), ai clasei de informatica C(curiosii pot citi aici impresiille mele de atunci pe aici).
Nu toti, cam jumatate. Unii au venit si cu jumatatile, desi nu vad sensu. Hai sa elaborez un pic de ce.
Pai bine stimabile, ce sens are sa-ti cari dupe tine jumatele sau jumatatea cind e vorba de o reuniune intre niste fosti colegi unde clar se vor depana amintiri, povesti, povestiri despre care cel sau cea cu care esti habar nu are sau daca are tot degeaba caci nu le-a trait? Va sta gura casca, vei fi nevoit/a sa il/o bagi in seama si nici intr-un caz nu vei fi in largul tau. Clar? Sau vrei de fapt sa il/o aduci sa il/o etalezi ca la piata de genul: Iote neamule ca am cu ce mah.

Ma rog, aproape fiecare a facut invers, asa ca in loc de 12-15 am fost treizeci din care aproape jumate erau de parada.
Locul de intilnire a fost din fericire o terasa. Nu in liceu, ca ar fi fost cam jenant(parerea mea)
In ciuda locului care teoretic ar fi trebuit sa fie relaxant si indemnator la voie buna, atmosfera a fost aproape penibila, mai ales la inceput. Niste straini se intilnesc la o masa si schimba impresii. Natural au aparut bisericutele acelea despre care am mai zis eu. Aceleasi ca si pe atunci.

Am avut norocul ca printe cei prezenti au fost si citiva cu care am fost mai mult decit coleg. Altfel ramineam la un rol de observator plictisit de moarte.

Cu timpul s-au mai dezlegat limbile si au revenit la prezent acele momente unice in viata oricui, si abia atunci au inceput acele depanari de amintiri, binenteles cu infloriturile de rigoare.

Fiindca am stat cu totii la o masa lunga ca si la nunta si nu numai din cauza asta, cu unele persoane n-am schimbat nimic mai mult de salutul de intalnire respectiv plecare. Partea asta mi-a placut cel mai mult. Nu de alta, dar ce sa vorbesti cu cineva care era aproape necunoscut chiar si pe atunci? Nu ca as fi fost eu ala care nu era sociabil pe atunci, dimpotriva.

Stingerea s-a dat rapid pe la 12 sau 1 in cel mai bosorogic mod posibil. Cei care am plecat ultimii am inceput sa ne simtim bine exact la spartul tirgului. Misto nu?

Nu, foarte sec. Si artificial, asta e cuvintul cel mai descriptiv. Din aproape 5 ore petrecute acolo, abia daca 60 de minute au fost interesante, restul pierdere de timp, bani si neuroni.
Oare doar eu am gindit asta?
Poate peste alti zece ani ma fac si eu mare si pot juca acelasi teatru.
Dar am indoieli teribile. Noroc ca’s elastic.

Fac parte din aceea generatie care a prins constient schimbarea a doua regimuri. De la cel “comunist” la cel “democrat”.
Am fost soim al patriei, apoi pionier, chiar, nu te-ai gindit nicioadata la denumirea asta? Pionier. Viitorul pion al maretului conducator. Eh, macar atunci lucrurile erau mai pe fata decit sunt acum. Dar nu despre asta voiam sa scriu.

In dimineata aceasta imi amintisem de acele jocuri ale copilariei cind nu existau computerele, jocurile electronice, chat-ul, mircul, messenger-ul, RPG, FPS sau alte chestii cu care isi omoara neuronii copii de azi.

Scunsa’, asa o numeam noi, de-a va-ti ascunselea. Cred ca e unul din putinele jocuri ce a supravietuit de atunci. Mai sunt inca cunoscute expresiile:
- Cine nu-i gata il iau cu lopata
- Urma, urma scapa turma
- Ceapa, ceapa stai in groapa si ceapa, ceapa iesi din groapa.
- Plimba ursul ca rugineste lantul.
Prinsa’ prinsa pe sus, prinsa pe animale.
Tara, tara vrem ostasi.
Ratele si vinatorii.
Tarile.
Telefonul fara fir.

De’a impuscatu’, folosind tuburile de plastic si cornetele de hirtie. Erau mai greu de gasit pe atunci, la fel si banda adeziva. Cornetele cele mai grozave ieseau din foile de caiet dictando. Cei mai priceputi si mai norocosi dintre noi aveau “arme” cu 4, 6 tevi, minere si catare. Bineteles ca erau cei mai cautati coechipieri.
Am avut norocul si ghinionul sa cresc intr-un bloc vechi ce avea curte interiora. De ce noroc si ghinion? A se citi mai jos.
Cladirea era in forma de patrat cu balcoane de acces la apartamente pe exterior, basca inca o curte in spate unde aveam printre altele un cires(grozave), un visin(si astea erau bune da’ era mai greu de catarat, trunchiul avea cam 2 metri jumate inaltime), un tei imens(bara dreapta a portii de la 21).
Beciurile se intindeau pe intreaga suprafata a blocului si erau foarte populate de horzi de sobolani pe care îi vinam “sportiv cu bucati de caramida si pietre, sau unii mai sadici, puneau custi capcana pentru a avea deliciul inecarii sau arderii sarmanelor lighioane.

Pe atunci se batea foarte mult mingea pe afara. Se lasa cu proteste furioase si rugaminti fierbinti cind venea mama sau tata sa ma ia “de afara”. “La masa”, o mina de cartofi prajiti si doua felii de salam la gratar, fasole, mazare, spanac sau felii de pine cu unt presarate cu boia. De multe ori am alegrat inapoi cu felia de pine in mina. “Ma duc ca ma asteapta baietii”.

Eram mai multi copii, dar de virste diferite. Cei mari ne mai puneau pe noi, baietii mai mici, sa ne batem intre noi pentru a se bucura de spectacol. Asta cind nu ne ciodaneam noi de noi pentru tot felu de timpenii, ca de exemplu rarisumul exemplar de actibild de la TURBO, cel cu masina VECTOR.
In curte am invatat sa merg pe bicileta, Pegas, in curte mi-am julit genunchi de nenumarate ori, alergind cu mingea sau catarindu-ma prin copaci.
Ne deadeam pe placi de furnir cu rulmenti pe post de roti.

Pătrăţica. Pătră. A fost in timpul generalei, principala ocupatie din timpul pauzelor. Tin minte cum ne napusteam toti baietii afara din clasa cind suna, pentru a prinde si ocupa cea mai bine pozitionata placa de beton din curtea scolii. Jucam cite 15-20 de baieti fiecare cu “pătrăţica” lui mingea se plimba dintr-o parte in alta pina cind cineva pierdea un punct din cele 3, raminea cu viata, iar apoi era eliminat. Pina cind ramineau ultimii doi care jucau finala.

Vacantele la sat. Era minunat la sat, pentru un copil crescut la oras intre betoane.
Mi-l amintesc pe bunicu’, odihneasca-se in pace, veteran de razboi, era paznic de noapte la primarie. Avea o gheretuţă de un metru patrat unde statea “la paza”.
Parca il vad si acum, inalt, solid(de acolo mi se trage si mie) cu un zimbet blajin, ne primea pe mine si bunica cind veneam seara cu boceluta de mincare. Alta imagine, bunicul in prispa casei, cu oglinda agatata de unul din stilpi pridvorului, se spumeaza tacticos, si incepe a se barberii cu unul din aparatele acelea vechi de foloseai lame duble.
Cimpul de griu treierat cu balotii de paie lasati sa se usuce, cu care contruiam castele, cu fortificatii elaborate.
Laptele proaspat de vaca, soldateii de la bunica, pîinea de casa, mare si rotunda, mamaliga cu brinza de oaie taiata cu sfoara, basmele la gura sobei.
Sfirsitul clasei a patra, tabara de vara, la scaldat, casutele cu paturi suprapuse, mesele la cantina, carnaval mascat, “discoteca” pe platoul de adunare, dansul cu moneda, ghicesti in ce mina este, primesti moneda si un sarut. Tin minte ca m-am intors in vara aceea cu o gramada de monezi, eu luam sarutul si moneda, plecam in centrul platoului, schitam doi,trei pasi de dans si ma puneam in alta parte a cercului.

A venit 16 decembrie 89′, a inceput sa se traga, dormeam pe jos si stateam mai mult pe hol unde era un perete in plus, tineam paturi la toate geamurile sa nu se vada noaptea lumina. Tin minte ca maica-mea nu putea sa doarma pentru ca in acele 4-5 zile s-a tras aproape nonstop. Apoi a inceput la Bucuresti, am vazut in direct cum a fugit “tiranu’ cu elicopteru”. Craciunul si impuscatul. Ianuarie, la coada ca se dau portocale. Poti cumpara o lada de caciula.
Clasa a cincea, adio uniforma. Traiasca FSN! Vin minerii! Nea Nelu si compania salveaza Romănia! Rahat.

Mustata, buletin, primul barbierit. Adio generala, traiasca liceul. Fotbal, baschet, baschet. Informatica. Teorie,teorie. Primul XT. Primul 486. Plete. Prima tigara, bere, vin, banchet.Permis de conducere. Masina parintilor. Bacaulreat. Gaudeamus.
Primul sarut. Prima fata, devin barbat si ea devine femeie. Admitere la facultate, 5 puncte diferenta. Hahaha. Nu doresc sa pierd un an, ma ajuta tata si intru la particular.

Facultate. Cursuri. Scrie, scrie. “N-ai sa-mi dai sa-mi xeroxez si eu cursul cutare? Ca n-am fost, am aseara un chef marfa rau si nu m-am trezit”
Seminarii, alte cursuri, partiale, sesiune. Prima betie, discoteca, bairam, camin, cantina. Femei. Primul job. Primul salariu. Prima masina, de la tata. Tatal meu si cu mine avem prima ciocnire de opinii. Nu mai ma ajuta cu facultatea. Vind masina, maica-mea se imprumuta. Platesc facultatea si licenta.
Urmatoarele slujbe.
Viata merge inainte, acumulam amintiri, placute si neplacute.

Mă opresc momentan aici cu jurnalul. Cu amintirile. Ar mai fi 2 ani. Că dupa aceea chiar m-am oprit şi nu am mai scris nimic. Pînă am facut blogu’ ăsta. Cei doi ani de care ziceam nu sint sigur dacă vreau să-i împărtăşesc. Poate dacă văd că e careva curios. Poate…
Ştiu că dacă cineva citeşte scrierile din rubrica asta vor fi multe ridicări de sprînceană, multe comentarii

(nu aici pe blog, văd că majoritatea care veniţi pe aici chiar dacă citiţi, doar 4 sau 5 mai comentează - 4 sau 5 comentatori pe tot blogu cre ca şi am)

de genu “mamă ce penibil, ce abureală, ce fraier, poate un doi, trei hmm… dar nu-mi pasa.

A fost viaţa mea, am trăit-o şi o trăiesc cum îmi spun capul şi inima, deosebirea dintre mine şi voi e faptul că eu am avut curajul, tupeul, inconştienţa sau ce o fi de a pune în văzul lumii lucruri pe care le-am trăit, simţit, gîndit la un moment dat.

Poţi comenta în orice fel vrei. Voi lăsa afişate toate comentarile, binenţeles excepţie fac cele în care comentatorul nu are de fapt nimic de zis.
Ai ceva de zis comentează fără jenă, cu ce limbaj îţi merge ţie mai bine.
Elevat, intelectual, normal, clasic, snobic(ştiu că nu există cuvîntul), mîrlăneşte, de cartier, vulgaris…
Le-am fumat pe toate, îţi voi răspunde probabil cu aceaşi monedă.
Sfîrşit?