weblogu’ lu’ maK

Precum sper ca ti-ai dat seama aceste insemnari provin exclusiv din rodul imaginatiei mele. Nimeni si nimic de aici nu are vreo legatura cu realitatea desi poate pe alocuri ar fi indicat…

Am reunit cele 6 episoade intr-o singura categorie spre a-ti usura lectura. Normal ca se incepe de la episodul 1. Sau nu?

Ziua 30. Spre final.

30 Decembrie, final de an. Bun sau rau, bogat sau sarac, pretutindeni oamenii de rind se pregateau de sarbatoare cu ce aveau mai bun impreuna cu familia sau prietenii. Ritmul cotidian incetinise treptat, unii chiar iti zimbeau mergind pe strada.
Singurul loc in care nimic nu se relaxase ba dimpotriva in ultimele 30 de zile era cuibul papusarului.

In imensa camera birou, Ivanescu maltrata parchetul masurind podeaua in pasi marunti si nervosi, plimbandu-se in fata supusilor sai care il priveau pe sub gene avind capul plecat.

- 30 de zile de la inceputul nebuniei astea! 30! Nu o zi, nu doua, nu trei, nu o saptamina! O luna intreaga a trecut fara sa gasiti nici macar o urma a … a… individului asta!
Cu totii taceau, desi printre ei se aflau un presedinte de tara, doi sefi de servicii de securitate, un ministru de interne si un secretar personal. Stiau ca scuzele ar fi inrautatit starea deja periculoasa in care se afla stapinul.
- … o fantoma sa fi fost si tot trebuia sa ii gasiti mormintul! Nimic! Asta ati gasit! Si dumnealui ce a facut in timpul asta? La aceasta fraza Ivanescu lua de pe birou un dosar voluminos din care incepu sa smulga foi aruncindu-le pe jos:
- Marculescu, senator, disparut, Moldoveanu, ministru finante, sinucis, Cornescu, presedinte inalta curte, “accident vinatoare”, Vornea, guvernatorul BNR, ars de viu in masina pe cind se intorcea de la amanta, Dinu Andras, sef la DNA cazut in casa liftului de la etajul zece…
Barbatul arunca furios restul dosarului inspre audienta sa umila ce incasa fara sa clipeasca restul foilor in figura.
- Bilantul?! 20 de morti, 15 disparuti, 7 arestati dupa ce s-au autodenuntat, 3 internati la ospiciu. Toti oameni de incredere, ocupind pozitii cheie in structura noastra. Si nu disparitia lor e problema, oamenii se inlocuiesc, nuuuuu, banii domnilor. Toti banii ce ii aveau acesti incompetenti ce au avut tupeul sa moara sau sa se lase prinsi au disparut de pe fata pamintului sau sint acum in agentii nonguvernamentale pe care nu le controlam noi!
Acest lucru domnilor este inaceptabil! Nebunul asta nu e magician sa faca sa dispara aproape 1000 de miliarde de eura fara a lasa cea mai mica urma!!!  incheie Ivanescu taind aerul cu o miscare brusca a mainii, oprindu-se in dreptul celor cinci masurindu-i cu o privire cruda.
- Am sa va mai dau o singura sansa sa-l prindeti si sa mi-l aduceti. Dupa asta….dar nu apuca sa-ti termine fraza, cuvintele papusarului se pierdura in pleznitura seaca ce se auzi in timp ce capul ii exploda in mii de bucati improscand audienta ce ramase impietrita….

Ziua 10. Sinucigasul.

Oricine s-ar fi aflat in casa familiei Moldoveanu ar fi vazut o priveliste cel putin ciudata, daca nu bizara. Nu pentru ca erau stinse toate luminile, lucru firesc peste noapte. Nici macar linistea mormantala, in schimb, barbatul intre doua virste, gras, avand pe el doar o pereche de chiloti, ce fugea pe coridoarele pustii si intunecate, da, acesta era intr-adevar, ceva ciudat.

Ministru al Finantelor, membru marcant al partidului aflat la putere, Moldoveanu Ion fugea semi-despuiat, cuprins de o groaza nebuna, prin propria-i casa. Se opri o clipa pentru a-si trage rasuflarea. Asculta un moment sa vada ce se intampla cu urmaritorul sau. Nimic, in afara de respiratia sa iregulata si bataile nebunesti ale inimii unui om supraponderal, dezobisnuit cu efortul fizic. Incurajat de absenta oricarui zgomot strain, se indrepta spre usa principala, cu gandul de a fugi in strada pentru a cere ajutor. Incuiata, precum toate celelalte usi pe care le incercase de cand incepuse goana disperata din dormitorul sau de la etaj.
Ajutat de lumina slaba ce patrundea dinspre strada prin ferestrele parterului, gasi usa ce ducea la subsol. Aceasta era descuiata… Incepu sa coboare scarile, pipaind cu mainile bezna ce il impresura. Se impiedica de ceva aflat la picioarele sale si se rostogoli pe scari izbindu-se cu fata de ceva ascutit. Lesina pentru cateva minute. Se trezi din cauza sangelui care ii curgea in gura. Se ridica gemand de durere si de frica. Lua dintr-o cutie de pe jos o carpa si se tampona febril pe fata incercand sa opreasca sangerarea.
Abia atunci realiza ca in camera unde se afla era lumina si ca nu mai era singur. Aproape se izbi de perete de la socul surprizei. Un individ inalt, solid, imbracat intr-o salopeta neagra si cu o cagula ce lasa descoperiti doar ochii, statea rezemat de tocul usii si il privea fara sa scoata o vorba. Strainul ii spusese doar cateva vorbe, cu o jumatate de ora mai devreme, cand ministrul se trezise din somn cu acesta in dormitor:

“Te-am avertizat ce te asteapta daca nu renunti de buna voie la tot ce ai furat de la romani si nu te retragi din toate functiile pe care le detii. Nu ai ascultat. Am venit sa te ucid. Pregateste-te. Peste 30 de minute vei fi mort.”.

Ministrul urlase atunci incepand cu amenintari si injuraturi, incercase sa-l atace pe strain, insa fu expediat inapoi pe pat cu o lovitura de picior bine plasata, si terminand cu rugaminti patetice, toate fara ca celalalt sa mai scoata un sunet.

Acum Moldoveanu se ghemuise intr-un colt al incaperii si scancea asemeni unui sugar, cu suncile transpirate tremurand de spaima animalica ce pusese cu totul stapanire pe el. Necunoscutul se indrepta spre el, avand in maini o sfoara de rufe ce se aflase mai inainte agatata in cuiul din tocul usii. Fulgerator o infasura in jurul gatului aproape inexistent al ministrului si il ridica pe acesta in picioare. Trecu capatul funiei peste o teava de apa ce traversa incaperea la cateva palme de tavan si trase. Barbatul incepu sa se zbata dand din picioare si incercand cu mainile sa slabeasca latul ce il sufoca incet dar sigur.
Strainul astepta cam un minut pana cand politicianul lesina. Apoi il cobori la podea, desfacu legatura lasand funia unde se afla, avand grija sa rastoarne un scaunel subred ce era in camera. Urca scarile spre parter ducand pe umeri trupul ministrului asemenea unui sac de cartofi.
Ajunse la etaj, pe terasa din spatele vilei, chiar deasupra piscinei. Aproape fara efort, azvarli povara peste balustrada.

Ministru Moldoveanu muri instantaneu in momentul in care corpul sau se izbi cu un sunet sec de mozaicul bazinului gol.
Necunoscutul restabili curentul peste tot in casa, porni alarma, apoi parasi proprietatea fostului ministru.

“Moartea Ministrului Moldoveanu. Procuratura declara ca a fost sinucidere.”

“Imprejurarile mortii Ministrului Moldoveanu declarate suspecte. O posibila victima a Nebunului?”

2 Decembrie. Ziua 2.

Presa comenta navalnic sau circumspect, funcţie de direcţia comandată, despre evenimentul zilei de 1 decembrie.
Curentul majoritar il denumise pe autorul necunoscut al avertismentului “Nebunul”. Ce altceva putea fi, ziceau ei, cineva care trimite sute de mail-uri simultan catre toate institulţiile publice, organisme oficiale sau oficioase?

Între timp, era vînat de toate serviciile specializate, oficiale sau nu, dar fără succes. Ştia prea bine să-şi ascundă urmele.

Spre seară, la televizor au apărut tot felul de emisiuni special dedicate evenimentului, unde analişti politici ai momentului, ziarişti cu prestanţă, realizatori TV celebri, îşi dădeau cu presupusul, emiteau ipoteze care de care mai eminente, mai pătrunzătoare, pline de elocvenţă, dar complet lipsite de substanţă.

Zilele treceau, una după alta fără nici un rezultat al căutărilor, fără vreun alt semn al nebunului. La o săptămînă, lumea deja uitase de cele întîmplate, spectatorii fiind preocupaţi de alte evenimente de actualitate, unele create artificial, altele reale, dar mai ales era luna sărbătorilor, eticheta de “glumă proastă” era cea mai comodă pentru toţi.

…

Deputatul PS.. membru marcant al Comisiei Anticorupţie, se întoarse pe cealaltă parte foşnind mătasea aşternutului. Privi nesigur la ceasul de aur ce valora cit veniturile unei familii pe 5 ani, aruncat neglijent pe noptieră. Ora 11. apoi îşi aminti de ce se trezise. Era singur în pat.

- Nutziiiii! striga el somnoros.

Linişte.

- Unde eşti fă?!! Vino în pat!

Se întinse pe spate, uşor nedumerit. Simţi ceva foşnind sub mîna stîngă. Era o coală de hîrtie. Se ridică în capul oaselor, citind mesajul:

“Nutzi a plecat, i-am spus adevărul despre tine, eşti doar un fiu de proletar, un necioplit, un parazit, şi mai nou, un coate-goale. Ţi-am lăsat ceasul pe noptieră, ar trebui să obţii pe el suficienţi bani cît să îţi permiţi să te întorci în oraşul tău natal, să trăieşti decent cîteva luni alături de părinţii pe care i-ai neglijat.

P.S. Camera ti-am plătit-o eu, dar trebuie să o eliberezi azi la 12, vezi că este un tren la ora 4 către casă, te sfătuiesc să nu îl pierzi…”

Acum era perfect lucid. Se ridică rapid din pat uitîndu-se roată prin cameră. Nu se mai vedeau urmele chefului din noaptea trecută, un costum de-al său era frumos aşezat pe fotoliul de lîngă fereastră. Nici urmă de bagajele cu care venise. Căută prin buzunarele sacoului. Îşi găsi doar buletinul. Nu bani, nu cărţi de credit, nu telefoane mobile, nici măcar cheile de la maşină.Se întoarse spre noptieră, cu intenţia de a suna la recepţie. Telefonul nu se afla acolo.

Începu să se îmbrace în grabă tremurînd de nervi şi încă ceva…teama începea să îşi arate colţii. Îşi amintea perfect acum despre avertismentul pe care îl primise cu exact 30 de zile în urmă…