weblogu’ lu’ maK

Incepe actiunea. Sau mai adevarat: Continuarea prologului.

Nu mai avea un nume. Acesta disparuse din momentul în care luase cumplita hotărîre de a se autoînscăuna în poziţia de judecător, juriu şi călău al ţării.

Numele său nu mai exista pentru că îşi desfinţase complet identitatea. Acte, poze, diplome, menţiuni, fişiere, totul era sters, ars, furat. Nici casă nu mai avea. Acum se întorcea la volanul falsei maşini de poliţie la motelul mizer de margine a bucureştilor. Ploaia se înteţise. Privea absent miscările rapide ale ştergătoarelor pe parbriz, luminile ce se succedau pe măsură ce trecea pe strazile pustii. Imagini legate de ultimele zile i se perindau sporadic prin minte în timp ce o parte din el era concentrată la condus.

“Bani. Dacă ai destui bani poţi întoarce lucrurile cum vrei” A fost prima lecţie pe care a învăţat-o cînd a iesit din spital, din comă, din recuperare, din durere. Cea fizică. Cea sufletească devenise parte integrantă din psihicul său. Era precum un tovaraş de drum care îl urma peste tot, îl menţinea pe direcţia potrivită.

A început prin a vinde tot ce avea. Casa unde statuse cu ea. Maşina lor. Toate lucrurile ce aveau o valoare şi pe care ea le atinse vreodată. Restul a devenit cenusă, arse odata cu vechea lui identitate. Astfel încropise o mică avere pentru unii, o fărîmă pentru ce avea el nevoie să facă.

Al doilea pas a fost obţinerea informaţiilor. Urmate de pregătire. Angajase pentru asta un bătrîn ofiţer instructor al forţelor speciale. Îl găsise cufundat în mizerie şi neputiinţă, ducîndu-şi zilele cu pensia “generoasă” a statutlui. Condiţiile au fost simple. o viaţă mai bună contra unei instrucţii de fier desavîrşite, fără întrebări.

Au fost cele mai dure 6 luni din viaţa sa. Dar din tînărul grăsuţ, dezordonat, lipsit de coordonare, devenise un pachet ucigaş de muşchi şi creier. Mai important, acum căpătase unele legături în lumea armatei şi în cea interlopă.

Pregătirea de programator bancar i-a fost cea mai folositoare. Banii. Cel mai usor de procurat, mai ales de la cei care îi obţinuseră în acelaşi fel. Acum era pregătit.

Ziua 1.

Seara era linistită pentru păsările ce se cuibăreau prin copacii ce înconjurau cladirea castel a Papuşarului.
Ivănescu şedea la biroul său, urmărea cu un ochi buletinele de ştiri ce erau difuzate în acelaşi timp pe 4 posturi naţionale, în timp ce primea raporturile electronice ale secretarului.

- Nimic în presă momentan, bombăni în barbă Ivănescu.

” Ce se aude de justiţiarul necunoscut? ” tastă el nerăbdător.
” Nimic nou deocamdată domnule. Am identificat IP-ul ce a trimis mail-urile, dar specialiştii noştrii încă lucrează la identificarea sursei originale. Se pare că a folosit mai multe legături suprapuse.”
” Nu mă interesează, pînă dimineaţă să-mi afli locaţia ” veni răspunsul Păpuşarului.

- “…iată primim o ştire de ultimă oră. La adresa redacţiei a sosit un email…”

Ivănescu privea din ce în ce mai furios ecranele televizoareleor, pe masură ce pe toate posturile apărea ştirea de ultimă oră şi era prezentat mail-ul ce conţinea avertismentul nebunului. Deodata se ridică, cu o singură mînă mătură de pe birou cele 5 monitoare care se prabusiră cu un zgomot puternic peste parchetul ceruit impecabil. Işi aranjă calm costumul, apasă butonul interfonului:

- Vino aici. Trebuie să schimbăm strategia…

Prolog.

Picură apa, asta e tot ce putea realiza pe moment. Încet o imagine se formează: e tavanul contorsionat al maşinii, tapiţeria e sfişîiată şi stropită cu sînge. Al lui? Momentan nu simţea nimic. Realiză treptat că e încă ţintuit de scaun cu centura de siguranţă. Doar că spătarul este lăsat pe spate, probabil de la impact.

Încercă precaut să îşi mişte capul, merge. Următorul lucru pe care îl văzu a fost…Nu, …nu se poate. Ea nu mai e…inutil să verifice dacă a supravieţuit. Imaginea e prea şocantă, un leşin binevenit îl cuprinse…

“Accident pe autostradă. Un mort şi un rănit.”

“Fiul senatorului Barbulescu implicat în accidentul de pe autostrada Bucureşti-Piteşti.”

“Cercetările în cazul accidentului de pe autostradă au dovedit că fiul senatorului nu avea nici o vină, factorii determinanţi fiind vremea şi oboseala celuilalt şofer. Acesta este încă spitalizat în urma fracturilor suferite.”

“Avocaţii senatorului Barbulescu declară ca nefondate bănuielile conform cărora fiul senatorului ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice.”

Durerea a început să dispară din corpul său. Gimnastica reparatorie era singura lui preocupare. Trebuia să redevină complet funcţional. Avea de aflat adevarul.

Era o seara ploioasă, la fel ca în aceea noapte. Aproape înţepenise de cînd aştepta în maşină. Iată-l, într-un final ieşea din local, clătinindu-se. Se urcă la volanul unui autoturism de teren de ultima generaţie. Plecă în trombă. Urmăritorul său demară în grabă, plasîndu-se la 10 metri în spatele jeep-ului ce gonea pe străzile aproape pustii. În curînd părăsiră centrul oraşului, fiul senatorului acceleră la maxim motorul chiuind ca un cowboy. Deodată în spatele său auzi sunetul binecunoscut al sirenei de poliţie. În oglindă văzu că era o maşină civilă, dar recunoscu lucirea albăstruie a girofarului. Incetini brusc şi opri aproape în diagonală maşina, înjurind printre dinţi. Maşina de poliţie trase pe dreapta şi urcă pe bordură.

- Ce vrei măh, plotonerule? Vrei sa îl sun pe taică-meu la ora asta? Rămîi pe drumuri dacă o fac.
- Bună seara, domnule Barbulescu. Dacă îmi permiteţi, am să vă conduc acasă, nu vrem să păţiţi ceva.
- …

Năuc, Barbulescu-junior privi cum poliţistul în civil îl mută ferm dar politicos în scaunul din dreapta, se aşează la volan şi preia controlul jeep-ului.

- Aţi fost parcă implicat într-un accident acum cîteva luni, nu? auzi ca prin vis fiul de bani gata.
- M..ihii…da, a rezolvat tata repede totul…nici nu au deschis aia dosar…
- Frumos…da’, am auzit ca au fost ceva victime?
- Mnnn…parcă…nu mai ţiu minte, că eram ameţit. rîse stupid tînărul Barbulescu. În cele din urmă aţipi legănat de ritmul domol al maşinii.
“Da, dormi liniştit. E mai bine aşa…” gîndi celălalt.

“Fiul senatorului Barbulescu, mort întru-un accident de maşină în noaptea aceasta. Automobilul a derapat incontrolabil, a rupt bariera de protectie şi a căzut în Dimboviţa.”

Aproape de Epilog.

Crengile il izbeau peste tot. Nu-i pasa. Trebuia sa isi mentina ritmul de alergare daca voia sa scape de urmaritorii sai.
Avansul de cinci minute trebuia mentinut cu orice chip. Altfel arunca la gunoi o luna de planificari, antrenamente si tot ce realizase in ultimii doi ani de cind era o fantoma, un justitiar al noptii.

Nu simtea nici rana de la umar, materialul bluzei, apasat de cureaua automatului se lipise de rana si incetinea singerarea.
Un fleac, gindi el, doar o crestatura. Chiar am avut noroc.

Vegetatia se rareste in calea sa. Iata zidul, scara de fringhie unde o lasase. Din trei pasi ajunse pe creasta. Chiar cind se pregatea sa sara, intepeni, auzind voci:

- Hei! Ce-i cu masina asta aici? Acu zece minute cind am trecut nu era.
- Da-i in statie la sef. Ne zice el care e faza.

Eh, asta a fost. Haidem macar sa sfirsim frumos.Sari de pe zid. Contact cu solul, rostogolire, avea deja arma in maini.
Doar un glont. Poate trebuia sa-l folosesc pe mine…Nu conteaza, papusarul e mort. Mai ramine o marioneta. Romanii o vor inlatura si fara mine…

***

Ziua 1.

Podeaua ceruita rasuna usor sub pasii grabiti ai secretarului. Acesta parcurse coridorul, trecu glont pe linga garzile inarmate si patrunse ca o vijelie in biroul imens, mobilat doar cu un birou antic trandafiriu, un scaun rotativ ocupat de un barbat carunt, elegant intolit cu un costum negru, care studia ecranele din fata sa. Obisnuit cu intrarile secretarului, barbatul ridica privirea si astepta.

- Domnule Ivanescu, trebuie sa vedeti asta, a fost trimisa acum 5 minute catre toate adresele de email ale guvernului, parlamentului, senatului si presidentiei.

Acesta intinse tacut mina si lua foaia de hirtie. Parcurse rapid textul:

“Acesta este primul si ultimul avertisment pe care il veti primi. Ma adresez tuturor celor care au puterea de a schimba mersul lucrurilor in tara aceasta pe o directie pozitiva. Prea mult v-ati batut joc de Romania si de Romani. Ati jefuit destul. Pamintul nu va mai suporta. Aveti o singura sansa de a indrepta ce ati facut. Aveti 30 de zile incepind de acum.”

Ivanescu lasa foaia pe birou si incepu sa dicteze:

- Nu transpira nimic despre mesaj catre public, raspunzi de asta, informeaza la serviciul special, vreau sa stiu de unde a pornit mesajul in seara asta. Nebunul asta trebuie prins si amutit, nu am chef de un scandal media, le avem pe cele programate de noi. Intrebari?

- Nu domnule, nu transpira nimic, depistat expeditorul, amutit, am inteles.

Ivanescu isi indrepta atentia spre monitoare, deja nu il mai vedea pe secretar. Acesta iesi pe nesimtite, reluindu-si mersul alert pe coridoarele vilei, cocotata pe virful dealului impadurit, aceasta era adapostul celui mai puternic om din Romania, cel care tinea toate sforile,  papusarul.