weblogu’ lu’ maK

De ce oamenii ( majoritatea lor, nu exceptiile ) se grabesc mereu a se conforma fiecarei reguli, obicei, trend si alte rahaturi de astea trecatoare fara a sta nici macar o milisecunda a incerca, gindi daca nu cumva schimbarea respectiva e complet inutila si degeaba ca sa nu zic retarda? Citeva exemple:

Pe vremuri scriam sunt, apoi sint si acum, complet idiot si aiurea am ajuns la sant. Nu mai pomenesc de analfabetii cretini care pun regula inclusiv acolo unde nici macar nu trebuie. Am vazut o multime de oameni cu pretentii scriind “anceput”. “an” fine, las “de ce”-ul in aer.

Moda, in special la femei. Tot mai mult vad lume trecind pe ultimele stiluri de intolire, incaltaminte, freze fara sa arunce o privire macar in oglinda, caci daca ar face asta, multi ar vedea cit de ridicoli pot fi. Sau poate refuza sa vada asta?

De unde nevoia asta de conformare? De ce persista fututul asta de spirit de turma? ( scuza-mi franceza ). Homo sapiens musai socialis est? Sa fie asa de teribil sa iti mentii personalitatea si stilul propriu? E o frica de a iesii din tipare care zguduie pina-n fundatia existentiala?

Retorica est.

Tu ce faci cind te simti atit de gol, inutil, frustrat, furios, dezamagit, singur incit iti vine sa urli dar nici macar asta nu poti?

Cum mergi mai departe ascunzind toate astea fata de restul lumii? La mimica cel putin pentru ca ochii te vor trada celui care stie sa te priveasca.

Cum te trezesti in dimineata urmatoare? Cum te abtii sa nu faci praf tot ce te inconjoara?

Cum mergi la serviciu stiind prea bine ca e unul de cacat, fara viitor, prost platit si fara de satisfactii?

Care ti-e reactia cind realizezi ca viata ta e fara scop cunoscut, fara semnificatie, lipsita de logica?

Cum procedezi cind iti dai seama ca dintr-o data te simti inconjurat de un vid cumplit ?

Ce simti cind ai impresia ca te-ai nascut, ai crescut, ai acumulat o caruta de informatii, cunostiinte, obiceiuri, aptitudini, calitati ( dar si defecte) absolut degeaba?

Cind realizezi ca filmul vietii tale a ajuns intr-un punct unde nu mai stii in ce parte sa o iei, scenariul e asa de stupid incit iti vine sa-l stringi de git pe scenarist si sa-i halesti cruzi ficatii regizorului, ce faci in momentul acela?

Eu ascult muzica si impartasesc asta cu tine. Apoi continui sa merg inainte. Traiesc din plin, nu de alta dar maine s-ar putea sa fie ultima zi din filmul asta.

Vizionare placuta si mai du-te in mata stimate domn scenarist.

Iata o intrebare ce mereu a imapartit lumea in doua tabere: antic si modern, con si nonconformisti si chiar riscind o generealizare, barbati si femei.
Barbatii raspund cu da (chiar daca nu in gura mare toti)  femeile majoritatea spun nu.

Sa detaliem un pic decorul. Te-ai intilnit cu cineva, ati iesit in oras la o cafea/suc/bere/inghetata (variantele abunda), ati petrecut impreuna citeva ore placute, te simti atras de celalalt, ma rog, te furnica. Ce faci? Cedezi impulsului si incerci mai mult sau spui noapte buna si la revedere?

Si aici intervine partea ce tine de educatie, experienta, idei preconcepute si mai ales la femei, grija fata de imagine: ce-o sa gindeasca despre mine daca cedez din prima? Ma va mai respecta? Daca e unul care vrea doar o aventura?

Cred ca v-ati prins deja ca aceasta insemnare se adreseaza in principal femeilor. Doamnelor, daca va puneti aceasta intrebare, e cazul sa fiti sincere cu voi in primul rind. Nu trebuie sa va intrebati ce va gindi el, sau ce va face el, asta oricum nu puteti controla, intrebarea corecta e alta: Imi place suficient de mult incit sa ma daruiesc lui? Vreau sa fac asta? Toate temerile ce le aveti se pot adeveri si peste cele citeva zile, saptamani sau luni cit timp aminati
intilnirea “la virf de pat”.

Multe au impresia ca facind barbatul sa astepte vor vedea daca acesta le vrea doar la pat sau doreste ceva mai mult. Nimic mai inselator doamnelor! Barbatul de care va e frica, curceritorul-vinator cel care lasa in urma victime, acela poate avea rabdare daca si-a pus in cap sa va aibe iar apoi sa va lase balta. Va spune tot ce vreti sa auziti pina cind obtine “victoria”. Si apoi? Vei constata ca ai pierdut acele zile/saptamani/luni ca sa afli ceea ce puteai constata dupa citeva ore…

Stiu, majoritatea veti spune ca fac pe avocatul diavolului. Totusi, gindind la rece, e mai bine asa. Un alt motiv penru care nu vad rostul aminarii este compatibilitatea sexuala. Chiar daca putini vor recunoaste, sexul joaca un rol important in viata de cuplu. Da, el dispare din peisaj dupa sa zicem pragul de 50-60 de ani dar eu nu scriu pentru pensionari sa fie clar :).

In concluzie daca vrei si iti place, la ce sa te ascunzi dupa visin? La ce atita formalitate? De ce sa pierzi timp adica viata cind poti afla aproape imediat daca cel/cea din fata ta ti se potrivete? Stiu, pentru multa lume asta suna a instigare la desfriu dar nu vad nici o lipsa de moralitate in a verifica una dintre cele mai importante potriviri imediat. Sintem in epoca vitezei, viata trece pe linga noi de citeva ori mai repede fata de acun zeci de ani incit nu cred ca ne mai putem permite sa mentinem niste conventii lipsite de actualitate si practica, mai ales practica.

Viata e interesanta, plina de suisuri si coborisuri e drept dar tocmai asta o face interesanta.

Nu esti de acord stimabile membru de partid ( si mai du-te naibii) ? Pai ce, sa nu-mi spui ca ai prefera o existenta liniara unde fiecare zi seamana cu cealalta de parca ar fi trase la indigo. Fara nici o schimbare, nimic care sa-ti faca pitpalacu’ sa tresara, nimeni si nimic care sa-ti taie respiratia, nici o intimplare care sa te scoata din cotidian. Asta ai prefera? Esti un bou in cazul asta, pardon ma scuzi domnule bou, un placid, un limbric lenes, o soseta uitata pe fundul cosului, un nimic ce mai ca prea te alint si pe urma iti dai importanta.

Asa, ce ziceam? Da, ca viata e interesanta cu schimbarile ei. Uite acum, la mine, caz concret, o intimplare m-a scos din leneveala scriitoriceasca si m-a determinat sa scriu aceste rinduri, nu grozave, multumesc prea-amabila fata palida ce esti, nu stralucite dar macar am iesit din mutenia in care ma balaceam de vreme indelungata.

Continuam despre viata. Azi ai dreptul (chiar si stingul) la o filozofie despre viata cum neam de neamul tau de la maimuta incoace n-a citit ( tu buchisesti oarecum, altfel nu erai aici sau cauti pozele de pe libertatea?)

Cum spunea un clasic in viata, viata e ca carosabilul, unii vin, altii se duc, dracului. Miscarea asta e una din caracteristicile vietii, totul se misca. Chit ca iti convine sau nu situatiile se schimba. Care e marea smecherie? Sa te misti si tu o data cu ea, nu sa stai statuie pentru ca altfel vei lua ( ai ghicit ).

Viata iti rezerva surprize, unele placute, altele de cacat, important e sa stii sa halesti bunatatile si sa eviti rahatul, ma rog, pe cit posibil, daca nu ai de ales, atunci manica rapid si cu zimbetul pe buze si mai ales spala-te pe dinti dupa aia.

In ciuda spuselor multora viata nu e o curva. Era bine asa, curvele se platesc si le-ai rezolvat. Dar nu viata, nu e asa. In viata nu poti sa trisezi, nu la infinit cel putin pentru ca mai devreme sau mai tirziu nota de plata tot vine. Chit (sau aici e plastelina?) ca ai fost tu mare si tare cu brand de fier, pumni de otel, gras si chel, la final tot vei plati pentru ce ai facut. Nu e o curva, in schimb e o femeie. Mai mult ca sigur e o femeie, nu de alta dar prea se schimba de la o zi la alta. Nu ca m-as plinge de asta dar parca mergea un pic de stabilitate sau macar sa ti se prezinte alegerile. Adica preferi sa pici in groapa cu cacat sau in groapa cu furci? Eu unul as alege furcile, am nasul delicat.

Deci e o femeie. Nehotarita, nervoasa, schimbatoare, isterica uneori in felul cum ti-o trage brutal si neprotejat cind ti-e lumea mai draga, iubitoare in zilele cu soare, razbunatoare cind ti-a venit sorocul, pasionala cind ii faci pe plac.

Concluzia? Cum eu iubesc femeia, iubesc viata. O singura rugaminte am la ea daca se poate, poti sa imi dai o pauza de respiro si mie? Nu de alta dar ma doare curu de cit am luat-o de la tine in ultima vreme.