weblogu’ lu’ maK

Si pentru ca sint inspirat azi, inca un subiect.

In functie de cu cine vorbesti exista pareri diferite.

Majoritatea femeilor (crede-ma, am vorbit la viata mea cu destule ca sa imi permit aceasta generalizare) vor spune ca una e sa faci sex si alta e sa faci dragoste carevasazica sint doua feluri diferite de mincare. Mai concret unul e animalic, lipsit de sentimente si de scurta durata iar celalalt e ceva frumos, pasional, miroblolant etc.

Ei vor spune (doar cind sint intre barbati) ca nu exista decit sex, dragostea fiind abureala ce trebuie servita femeilor pentru a le “combina”.

Si acum, miezul, adeca parerea mea:
Luand actul in sine, nu exista nici o diferenta, barbatul penetreaza la un moment dat femeia, mai mult sau mai putin timp, cu mai multa sau mai putina pricepere. Calitatea actului tine de “nivelul de pregatire” al celor doi (nu facem referire aici la alte tipuri unde sint mai multi participanti, asta intra in categoria fantezii, perversiuni si alte delicatese) si evident gradul de participare in momentul respectiv (poti fi cu gindul in alta parte si iese o varza murata de exemplu).

Asadar, sexul e sex si atit, poate fi bun, prost, extraordinar, execrabil, banal, sf (super-extra-cali-fragilistic) plictisitor, chin, dragut si atributele pot continua, dar nu tine de cantitatea sentimentelor puse in joc. Diferenta apare la extreme: la inceput, in tandretea preludiului, in stilul de abordare, si la sfirsit in imbratisari, momentele de respiro, cind cei care fac sex de obicei sint la dus si apoi au disparut in cautarea altei partide.

Concluzie? Trebuie sa fii un fin observator pentru a sti daca tocmai ai facut o partida de sex sau una de dragoste! Glumesc, Cite caciuli atitea pareri. Fiecare vede conform propriei palete de culori, tu tocmai ai citit-o pe a mea.

Dar iti pun o intrebare de baraj: Ce ai prefera? O partida grozava de sex sau una banala de dragoste?

Acest post nu este un raspuns la intrebarea de mai sus. Daca stiam raspunsul il scriam imediat dupa intrebare sau mai simplu il scriam ca si o rubrica de genul: “stiati ca…”

Am in schimb citeva speculatii pe care ti le voi expune. Le voi etala in ordinea personalitatilor din care sint compus

A. Pesimistul

Nu exista suflet pereche, doar o cautare fara sfirsit, alergarea dupa o fata morgana ce dispare la fiecare culme atinsa cu sfortari ce se dovedesc inutile. Doar iluzia ce dispare odata cu rasaritul soarelui si limpezirea capului.

B. Romanticul/Sentimentalul

Fiecare are o jumatate in lumea asta. La inceput sufletele au fost intregi, apoi dintr-un motiv necunoscut ele s-au injumatatit si acum fiecare alearga pentru a se reintregi. Toate relatiile ce esueaza sint pregatitoare pentru final cind vom sti exact cine e aleasa/alesul, important este sa ai taria de caracter sa nu renunti sau mai rau sa cazi in compromisuri de teama singuratatii. Vorba ceea faimoasa: “All the good things come to those who wait”

C. Rationalul

Sufletul pereche este o chestiune de compatibilitate dintre persoane pe diferite niveluri, cu cit o persoana este mai complex alcatuita (psihic) cu atit mai greu ii va fi sa-si gaseasca jumatatea, se stie doar, “fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este imparatia cerurilor”. In alte cuvinte, cu cit esti mai putin pretentios/oasa cu atit de multe posibile perechi te asteapta in lume.

A+B+C= Eu, in concluzie:

Exista sanse sa nu imbatrinesc singur dar ele sint asa de mici incit pesimistul s-ar lasa pagubas, romanticul ar inebuni iar rationalul s-ar duce in padure…

Speranta moare ultima dar nici mult de trait nu mai are..

Daca ai fi in situatia de a opta intre doua variante:

A. O viata alaturi de o femeie/un barbat care la inceput a fost pe placul tau, dar pe masura ce trece timpul isi arata tot mai multe si mai multe defecte, devine uneori de nesuportat, iti face viata un calvar etc smd.

B. O viata in singuratate deplina, in schimb lipsita de toate acele compromisuri mizere pe care trebuie sa le faci doar pentru a avea liniste, pentru o partida de sex (calitate indoielnica), dar vei avea libertate deplina de a face orice vrei tu si oricind (in limitele rezonabilului bun simt) fara sa fie nevoie a da explicatii “jumatatii” geloase si neintelegatoare.

Hmmm? Ce ai face? Ai avea curajul sa infrunti vesnica frica a omului (finta sociala) de singuratate?
Statisticile arata ca majoritatea aleg prima varianta. Tu cum esti?

Precizare: Stiu foarte bine ca exista, teoretic cel putin, varianta C unde totul e frumos si roz, intelegere deplina, armonie, sex tantric, comunicare ca intre gemenii siamezi si toate acele chestii fluffy la care te poti gindi. Dar varianta C este asa de rar intilnita in ultima vreme incit imi permit sa o numesc exceptia care intareste regula.

Alegerea mea? Cu toata taria B desi am senzatia ca voi muri singur, dupa o viata de cautare a celei care nu cred ca exista (libera cel putin)…

Este vazuta diferit functie de culturi, religii, civilizatie.

O trecere dintr-un tarim spre altul, evolutie sau involutie functie de ultima viata, accesul in dimensiunea zeilor, rai, iad, vid. Cam acestea sint presupusele destinatii.

Momentul in sine? Luati un balon, umflat, colorat cu desene amuzante. Lasati incet aerul sa iasa afara. Ce ramine in urma? Un material inert, fara forma, nici macar o umbra a ceea ce reprezentase inainte.

Nu doresc nimanui sa vada cum dispare acea scinteie numita viata. Dureaza citeva secunde, dar te va marca toata viata. Indiferent daca este vorba de un om sau o vietate, pentru o persoana cu suflet nu e nici o diferenta, durerea e la fel de mare. E parca ai prelua tu golul acela ce a ramas dupa ce s-a dus. Un gol care indiferent ce vei face, va ramine acolo, vesnic prezent.

Aud persoane zicind spre consolarea celor care au pierdut pe cineva: “O sa treaca, ai sa vezi.” Sa treaca? Nu trece niciodata, asa ceva nu se uita, nu se trece peste.

Tin minte si acum toate episoadele cind m-am intilnit cu doamna cu coasa.

Nu e o doamna rea, doar face o slujba neplacuta. Nu e nimic personal. Ea merge de la palate la cutii de carton. Rezultatul e la fel de inexorabil. La aceea intilnire, pe care nu o vei rata indiferent ce vei face in viata, esti doar tu si ea. Nimic si nimeni decit voi doi. Vei fi gol exact cum ai fost la nastere, nu poti lua cu tine nici un ban, nici o casa, masina, nimic din ce ai strins mai mult sau mai putin cinstit de-a lungul vietii. In acele ultime momente inainte sa pleci, iti vei da seama singur ce fel de viata ai dus. Vei vedea toate greselile si toate deciziile bune ce le-ai luat de-a lungul timpului. Dar va fi prea tirziu, nu vei putea lasa nici un sfat in urma ta celor dragi. Ei isi vor duce zilele cum ii va duce mintea si inima pina la intilnirea lor cu doamna in negru.

Sa iti fie frica e moarte e la fel de inutil precum a spera ca tie nu ti se va intimpla niciodata. Printi sau cersetori, cu totii murim, mai devreme sau mai tirziu, impacati sau nu, asta tine de fiecare.

Later edit:

Pentru cei care aveti impresia ca am scris o insemnare morbida, o intrebare:

Ce e mai bine, chinul sau trecerea dincolo? Nu spune niciuna, raspunsul asta nu il poti da mereu, vine el momentul cind nu ai de ales.
Ce ai prefera un chin vesnic in viata, (caci vei ajunge acolo, corpul ti se deterioreaza de cind ai parasit pintecele mamei) sau eliberarea finala?

Eu unul prefer sa cred ca cel ce a plecat dintre noi o duce mai bine acum, decit sa ii pling de mila. Singura problema e golul acela de care iti ziceam mai devreme…