weblogu’ lu’ maK

Daca ai fi in situatia de a opta intre doua variante:

A. O viata alaturi de o femeie/un barbat care la inceput a fost pe placul tau, dar pe masura ce trece timpul isi arata tot mai multe si mai multe defecte, devine uneori de nesuportat, iti face viata un calvar etc smd.

B. O viata in singuratate deplina, in schimb lipsita de toate acele compromisuri mizere pe care trebuie sa le faci doar pentru a avea liniste, pentru o partida de sex (calitate indoielnica), dar vei avea libertate deplina de a face orice vrei tu si oricind (in limitele rezonabilului bun simt) fara sa fie nevoie a da explicatii “jumatatii” geloase si neintelegatoare.

Hmmm? Ce ai face? Ai avea curajul sa infrunti vesnica frica a omului (finta sociala) de singuratate?
Statisticile arata ca majoritatea aleg prima varianta. Tu cum esti?

Precizare: Stiu foarte bine ca exista, teoretic cel putin, varianta C unde totul e frumos si roz, intelegere deplina, armonie, sex tantric, comunicare ca intre gemenii siamezi si toate acele chestii fluffy la care te poti gindi. Dar varianta C este asa de rar intilnita in ultima vreme incit imi permit sa o numesc exceptia care intareste regula.

Alegerea mea? Cu toata taria B desi am senzatia ca voi muri singur, dupa o viata de cautare a celei care nu cred ca exista (libera cel putin)…

Este vazuta diferit functie de culturi, religii, civilizatie.

O trecere dintr-un tarim spre altul, evolutie sau involutie functie de ultima viata, accesul in dimensiunea zeilor, rai, iad, vid. Cam acestea sint presupusele destinatii.

Momentul in sine? Luati un balon, umflat, colorat cu desene amuzante. Lasati incet aerul sa iasa afara. Ce ramine in urma? Un material inert, fara forma, nici macar o umbra a ceea ce reprezentase inainte.

Nu doresc nimanui sa vada cum dispare acea scinteie numita viata. Dureaza citeva secunde, dar te va marca toata viata. Indiferent daca este vorba de un om sau o vietate, pentru o persoana cu suflet nu e nici o diferenta, durerea e la fel de mare. E parca ai prelua tu golul acela ce a ramas dupa ce s-a dus. Un gol care indiferent ce vei face, va ramine acolo, vesnic prezent.

Aud persoane zicind spre consolarea celor care au pierdut pe cineva: “O sa treaca, ai sa vezi.” Sa treaca? Nu trece niciodata, asa ceva nu se uita, nu se trece peste.

Tin minte si acum toate episoadele cind m-am intilnit cu doamna cu coasa.

Nu e o doamna rea, doar face o slujba neplacuta. Nu e nimic personal. Ea merge de la palate la cutii de carton. Rezultatul e la fel de inexorabil. La aceea intilnire, pe care nu o vei rata indiferent ce vei face in viata, esti doar tu si ea. Nimic si nimeni decit voi doi. Vei fi gol exact cum ai fost la nastere, nu poti lua cu tine nici un ban, nici o casa, masina, nimic din ce ai strins mai mult sau mai putin cinstit de-a lungul vietii. In acele ultime momente inainte sa pleci, iti vei da seama singur ce fel de viata ai dus. Vei vedea toate greselile si toate deciziile bune ce le-ai luat de-a lungul timpului. Dar va fi prea tirziu, nu vei putea lasa nici un sfat in urma ta celor dragi. Ei isi vor duce zilele cum ii va duce mintea si inima pina la intilnirea lor cu doamna in negru.

Sa iti fie frica e moarte e la fel de inutil precum a spera ca tie nu ti se va intimpla niciodata. Printi sau cersetori, cu totii murim, mai devreme sau mai tirziu, impacati sau nu, asta tine de fiecare.

Later edit:

Pentru cei care aveti impresia ca am scris o insemnare morbida, o intrebare:

Ce e mai bine, chinul sau trecerea dincolo? Nu spune niciuna, raspunsul asta nu il poti da mereu, vine el momentul cind nu ai de ales.
Ce ai prefera un chin vesnic in viata, (caci vei ajunge acolo, corpul ti se deterioreaza de cind ai parasit pintecele mamei) sau eliberarea finala?

Eu unul prefer sa cred ca cel ce a plecat dintre noi o duce mai bine acum, decit sa ii pling de mila. Singura problema e golul acela de care iti ziceam mai devreme…

Opusul lui Dumnezeu. Toata rautatea ce exista in om si este lasata in libertate. in fiecare din noi se afla acest amestec de bine si rau conform teoriei echilibrului. Diferenta tine de tine, de constiinta, de o ai.

Nu exista iad, asa cum nu exista rai. Iadul si Necuratul au fost mereu “bau-bau-ul” ce mentinea supusi si sub control masele ce trebuiau (special am scris “ce” pentru ca asa sint vazuti oamenii) conduse spre o directie anume.

De altfel si in zilele noastre situatia e asemanatoare, cu diferenta ca intre timp s-au inventat mijloace noi precum: “consumul”, distragerea atentiei de la ce nu trebuie sa vezi sau sa gindesti, vicii noi linga cele vechi, dependente chimice sau psihice.

As putea spune ca Diavolul este aceea grupare de oameni(desi nu merita aceasta denumire) care manipuleaza tugurlanii de rind in folosul lor. Dar asta ar insemna sa le dau prea multa putere. Caci oricind îi putem da jos de pe tron. Trebuie doar sa vrem. Toti pina la unul.

Pentru aceasta e nevoie sa dai la o parte valul, mrejul de “fete Morgana”, falsele nevoi, delasarea, lenea si binecunoscutul:

“Da-i sa curga, e bine si asa”

Nu-i asa ca ar fi minunat sa apara virusul perfectiunii?

Dar sa revin.
Diavolul este suma tuturor nepasarilor, rautatilor, toate alegerile simple dar necinstite. Este cel care face tot ce vrea fara a tine cont ca il deranjeaza pe cel de linga el.

Tu cine vrei sa fi azi? Dumnezeu sau Diavolul?

Sint mai multe raspunsuri la aceasta intrebare. Depinde cu cine stai de vorba. Si cum stai in acest moment si citesti aceste rinduri, e clar ca va urma parerea mea.

Nici eu nu pot raspunde printr-o propozitie simpla. Este…

In schimb, pot sa iti spun ce sau cine cred eu ca NU este Dumnezeu.

NU este un batrin cu barba alba care are personalitate multipla asa cum apare in biblie si alte lucrari. De ce zic personalitate multipla? Pentru ca are schimbari de atitudine(desi nu e cazul) este citeodata nehotarit. Prea multe asemanari cu un om normal, nu crezi? Dar cum biblia este o compilatie de scrieri ale oamenilor pentru mase, sa nu ne mire acest aspect.

NU este un trimis al unei civilizatii superioare/extraterestre, nu e un pastor peste turma de oameni ce populeaza planeta noastra.

NU este cel pe care putem da mereu vina cind sintem nemultumiti de viata. Nu el a gresit, ci noi. “Asa a vrut Domnul”. Aceste cuvinte ce alcatuiesc un crez nu reprezinta decit fuga vesnica de responsabilitate a unei omeniri imature.

Omul este inzestrat de la ………(pui aici idolul tau favorit) cu o minte sclipitoare, forta de creatie, intuitie, rabdare si curiozitate. S-a nascut posesor a 5 simturi plus altele dar totusi asteapta sa primeasca in majoritatea cazurilor para malaiata de la “cel de sus”

Citi dintre voi nu au zis cel putin o data in viata: “Asa a vrut…” sau au privit in sus si au intrebat: “De ce eu Doamne?”

Abia in momentul in care ne vom baza DOAR pe fortele proprii vom putea ajunge acolo, SUS.

Dumnezeu este omul ideal, este pasul urmator sau poate cel final al evolutiei omenirii, daca vom face vreodata acest pas…